Povara ta nu e când vorbeşti. De scris e legată. Îţi treci vorbele prin minte şi uiţi să laşi printre rânduri, cuvinte ca o alintătură, de teamă când le aşezi pe hârtie, ca o poartă, o uşă să nu zgârâie, scârţâie când o deschizi, ca atunci când fereastra spre cer, spre albastru, de dincolo de lumea ta, nu e unsă.
Ţi-aduci aminte?
Nici acum nu am reparat, uns uşa să ştiu când (ne) vorbim cu noi in noi. Citesc cu voce tare cuvintele să-ţi aud vorbele din spatele lor când zboară şuierând pe lângă ureche de trup.
Distanţa asta, între trup şi suflet, între mine şi mine e atât de mare...
Încă, învăţ să-ţi răspund, să-ţi vorbesc, să-ţi scriu în codul acela neştiut de viaţa de dincoace de noi. Multumesc că eşti.
Te iubesc! Sufletul meu.
05.01.2017, ora 11,32’
-->
Comentarii