Scrisoarea a CI-a
(GV)
Scrisoarea aceasta nu ar fi trebuit să o scriu, dar încă mai simt din amurguri neumblate, ploaia ta cu cărările ştiute, în care eu eram foşnetul frunzelor, iar tu nemărginirea mea,din timpul frânt al nerăbdării. Eram doar un pârâu neştiut, în orbirea noastră, eram un vis de toamnă, sub oceanul lumii, rămas orfan de anotimpuri, copac în freamătul de vânt,alergând peste păduri. Acum, mă plimb pe alei, obosit de patimi şi certându-mi mâna cu care-mi scriu tristeţea ca să mai pot să îmi îmbrac clipa în care vrei să îmi rămâi, răspuns.Caută-mă la malul care străluceşte câmpuri ce vor să plece şi mă vei găsi într-o altă primăvară cu noi, înlănţuind o vină, a unei singure bătăi de inimă ! Voi fi acolo, gând, sau viserăsfirate, împietrindu-mi degetele aşteptând o atingere, sub gânduri pedepsite în unghere, ca mal al tău, cel cu visare, sau cer trufaş, sătul de aşteptare.
-->
Comentarii