Nici nu ne-am cazat bine şi am şi plecat în pelerinaj. Am venit mai întâi la "Mormântul Domnului". Aici ar fi foarte multe de povestit... Aud că, mai ales la Invierea Domnului, de Sfântul Paşti, Iisus face "mari minuni cu noi ortodocşii". Dar mai şti şi tu câte ceva, despre Lumina care se aprinde singură pe Mormânt, numai când se oficiază slujba noastră ortodoxă. Nu spun că, încă mă simt o aeriană plutind tot printre stele, în avionul cu care am sosit, dar mă simt foarte fericită, am uitat de toate grijile, aici, lângă Domnul meu.
De la Ierusalim, am plecat la Nazaret, acolo unde s-a născut spre folosul nostru, Nazarineanul Iisus.. Sunt foarte multe locuri de vizitat, pline de atâta farmec şi încântare sufletească. Am văzut Biserici şi locuri foarte impresionante, toate încărcate cu energii pozitive, pline de mari trăiri duhovniceşti, cum nici nu m-am aşteptat. Din Nazaret, am pornit spre Cana. Am vizitat Biserica Bunei Vestiri. Pe acest loc, se afla casa Preamilostivei Stăpâna noastră, Fecioara Maria, când Arhanghelul Gavril i-a vestit, că Ea I-L va naşte pe Mesia. Acum, aici, e construită o Biserică, aşa de mare şi foarte frumoasă! Cam aşa e peste tot. Sunt păstrate toate ruinele caselor sau grotelor, care au fost şi s-au construit pe deasupra lor, Biserici.
Alături de Biserica Buna Vestire, e o altă Biserică, a Sf. Iosiv, soţul Fecioarei Maria. Sub Biserica aceasta, se află grota în care au locuit mai apoi, toţi trei: Iosiv, Maria şi Pruncul. Se pot vedea, printre nişte gratii, treptele de piatră, pe care coborau în "casă". Nu era lemn pe vremea aceea şi aşa locuiau toţi evreii pe timpuri.
Am mai vizitat o altă Biserică, construită pe locul sinagogii, unde venea Iisus când era mic, să se roage. De aici, am plecat la o altă Biserică, Izvorul Mariei. Se presupune că de acolo lua Fecioara, apa pentru băut, sau strictul necesar al casei.
Ultima Biserică pe care am mai vizitat-o în Cana, a fost, unde Iisus a făcut prima Minune, a transformat apa în vin "la nunta din Cana Galileii". Vasul, nu se mai păstrează dar, poţi vedea relicve din casa unde a avut loc Minunea.
Acestea toate, m-a îndvrednicit Bunul Iisus şi Maica Domnului, să le văd în prima zi, la Nazaret şi sinceră să fiu, m-am simţit cu adevărat o altă fiinţă, fericită, uşoară, parcă eliberată de un sac de pietre, de moară, din spatele meu. Acum, am înţeles ce înseamnă "fericire", o viaţă pe care o trăieşti, nu sub robia grijilor de tot felul, ci eliberarea de ele... E o fericire, ca zborul lin al unei păsări.
Am venit seara, acasă, încântaţi până la bucuria celei mai înalte virtuţi duhovniceşti, parcă acoperiţi de tot "darul" lui Iisus.
Deşi, acum, aş vrea să adorm, dar iată, e foarte cald aici. M-am gândit să-ţi scriu imediat şi în fiecare zi, aşa cum ţi-am promis, şi să-ţi povestesc totul cu deamănuntul, ca lucrurile să nu se facă deavalma în capul meu şi să omit ceva. Aici, te loveşti de o altă lume. E o amestecătură de toate neamurile pământului, chipuri şi figuri de oameni, de toate felurile. Şi totuşi, cu inima asta a mea atât de sensibilă şi păcătoasă, îi privesc cu mare drag şi pe ei, ca pe cei de acasă. Imi vine să-i îmbrăţişez pe toţi. Aş vrea, dacă aş cunoaşte toate limbile tuturor, să discut cu toţi, că am multe a le povesti. Abia acum îl înţeleg pe Duhovnicul meu, de ce trebuie să mă rog, să mă rog, şi iar să mă rog. Să fiu, ca "cel ce stă la spărtura gardului". Să nu osândesc pe nimeni şi să-i iubesc pe toţi la fel şi pe toţi să-i cer de la Iisus "Fii ai mei". Să-i adun pe toţi ca pe nişte noi născuţi în singurul trup Biserica lui Hristos, una Apostolească şi Sobornicească de la începuturi, că şi aici e o mare harababură de idei şi de păreri împărţite care mai de care, după bunul lor plac. E drept că de toţi mi-e foarte milă. Ei n-au văzut, n-au auzit "ce am auzit şi ce am văzut eu" şi nici vină nu au, unii dintre ei, că sunt căzuţi victime altui stăpânitor hrăpăreţ. Am promis, că în curând lucrurile vor decurge altfel, după "Voia Celui de Sus". Că Iisus, în curând, va dărui din prisosul Bunătăţii Sale, "Inţelepciunea Cerească" tuturor,"Fiiilor" pământului.
Azi Duminică
Am plecat de dimineaţă, spre Marea Galileei, şi am reuşit să vizităm Domul Galileei, unde am văzut un grup statuar al lui Iisus, împreună cu ucenicii Lui, ridicat, aproape de malul apei. M-a impresionat profund, prin frumuseţea, măreţia şi căldura sufletească pe care o împrăştiau în jur, că parcă erau vii şi nu-ţi mai venea să te mai rupi de acel loc. Domină, aici, o mare sfinţenie. Marea Galileii, e de fapt un lac foarte mare, cu apa dulce.
Am mai vizitat Biserica, construită pe locul unde Iisus, a făcut "Minunea de a îmulţii pâinea şi peştele". S-a păstrat doar o bucată de stâncă din tot marele munte care a fost acum 2000 de ani.
Tot azi, am fost şi pe Muntele Fericirii, am vizitat şi aici, o Biserică. Aici Iisus a ţinut predica de pe munte, "Fericirile". Şi acum e prezent aici, parcă-L auzi: "Fericiţi săracii pământului, fericiţi cei ce plâng, cei blânzi, cei ce flămânzesc şi însetează după dreptate, cei milostivi, cei curaţi cu inima, făcătorii de pace, cei prigoniţi pentru dreptate. Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea". El a fost, şi este singurul care a înţeles suferinţa noastră, a tuturor celor nedreptăţiti, sau mai bine zis "chinuiţi de nedreptatea celor puşi în slujba diavolului". A urmat Biserica Sf. Petru, apoi casa Sfântului Petru, care e pe malul apei, ştim cu totii că Sf. Petru era un simplu om, un biet pescar.
In Israel, oamenii ştiu să preţuiască tot ce au, nu ca noi. S-au făcut săpături arheologice şi s-au păstrat resturile construcţiilor, aşa cum erau împărţite. S-au descoperit multe lucruri din vremurile acelea, bine puse în evidenţa şi bine păstrate. Printre ele, multe prese pentru măsline, folosite pentru obţinerea uleiului. Ne-a atras atenţia şi un basorelief cu nodul gordian, cunoscut de acum 2 mii de ani. Alături, era şi un "rest" de sinagogă, unde probabil se ruga Sf. Petru.
A urmat în programul nostru şi vizitarea unei Biserici Ortodoxe, cu Hramul Sf. Petru şi Pavel. Aici am rămas şi la Sf. Slujbă. Chiar s-a oficiat botezul a doi copii de ruşi. E plin Israelul de ruşi, toti ortodocşi. Parcă, au început să-mi placă mai mult. Mi-au făcut o altă impresie de când i-am văzut că-şi botează copiii în acelaş cazan cu ai noştri.
Ne-am simţit foarte bine în Bisericuţa noastră. E foarte caldă, primitoare, parcă te întâlneşti direct cu cei doi Mari Apostoli Petru şi Pavel, faţă către faţă, şi te simţi ca acasă la tine. Bisericile catolice sunt fastuoase, dar reci, deşi lângă ei, trebuia să simt mai multă căldură sufletească. Au fost şi vor fi verii noştri după sânge, bineînţeles, nu după "Duh". Cu Duhul, s-au rupt de mult, de noi.
Pe drum, am întâlnit o livadă de banane. N-am văzut niciodată până azi, pomul care face banane. Şi acesta seamană cu un palmier, ca şi curmalul. Ne-am oprit să admirăm cât mai îndeaproape peisajul şi am făcut o poză, eu, Radu, verii mei şi cu un grup de ortodocşi evlavioşi, cu mare frică de Dumnezeu.
A urmat orăşelul Tiberias, unde am mers pe malul Kineretului (Marea Galileei) şi ne-am oprit la un restaurant de arabi, să mâncăm."Specialitatea casei", aici, este peştele Sfântului Petru, fript la grătar şi costă 59 de secheli. Am întâmpinat probleme serioase, cu un chelner ciudat. Noi vroiam acest peşte prăjit ca acasă, în multe mirodenii, şi el, nu ne înţelegea deloc, ni-l tot recomanda la grătar. N-am înţeles care a fost pricina, dar pană la urmă, am acceptat meniul lui.
Aici, faleza e plină de etiopieni. Sunt negrii ca tăciunele, nu ştiu din ce se întreţin, joacă într-una alba-neagra, dar se înghesuiesc primii la Mc'Donald. Mi-ar plăcea să le cunosc motivul de atracţie pentru aceste locuri, ce credinţă au, dacă sunt şi ei pelerini ca noi, sau nu. Dar, nu ştiu să vorbesc engleza, nici limba lor ca să le vorbesc şi lor despre"Mesajul" transmis nouă de Iisus. De "Lucrarea Divină, a Duhului lui Dumnezeu". Să le povestesc şi lor despre Uşa, care s-a deschis pe Cerul Romniei noastre, şi care ne uneşte pe noi, toţi, într-unul singur trup, "Cap" fiind Iisus Mântuitorul. Să-i conştietizez şi pe ei, că, "Pecetia Duhului Sfânt" umblă prin lume, pe la toate popoarele, neamurile şi pe la toate naţiile pământului, şi să nu fie aflaţi jucând "alba-neagra".
Ultima oprire a fost la Iordan. Am ajuns aproape de închidere şi nu a fost cine să ne dea şi nouă, rochii albe! Nu era nici preot să ne boteze, dar tot am fost fericiţi, ne-am botezat singuri, în apa Iordanului.
Ne-am întors seara târziu, dar fericiţi, mulţumiţi, împăcaţi cu noi înşine de darurile primite de la Domnul.
A treia zi.
Azi, am plecat "în mare viteză", la Muntele Taborului, unde a fost "Schimbarea la faţă" a Mntuitorului. Când a zis Petru: "Doamne, să fie, să facem o colibă, să locuim toţi trei, aici". Aceeaşi plăcere simţim şi noi acum, că, n-am mai vrea să mai părăsim aceste locuri. Noi, serbăm acasă, această Sărbătoare, pe 6 august, dar aici, la ei, iată, se serbează pe 18 spre 19 august. Aşa a hotărât Patriarhia. Avem mare noroc cu multe măicuţe românce, ne-au mai povestit câte ceva. Aici, acum, în noaptea aceasta "sfântă", iată şi azi se lasă "Norişori" peste Mânăstire şi chiar intră în Biserică, ceea ce îţi lasă aceeaşi impresie, trăind aceleaşi emoţii de sfinţenie, ca atunci când la marele eveniment, Dumnezeu, sub forma de "Nor", mergea înaintea "Poporului ales" ce-l voia condus spre Caanan, ţara unde curgea lapte şi miere. Sau, "Norul" prezent, în Altarul Templului Ierusalim , când participau credincioşii la slujbă, împreună cu Regele Solomon.
Muntele Tabor, e o movilă de pământ înaltă, pe care il vezi la fel din orice unghi te-ai uita. In vârf, este o Mânăstire şi mai este şi o Biserică Ortodoxă, tot cu Hramul Schimbării la faţă. Şi o altă biserică franciscană, frumoasă cei drept, dar iţi împărtăşea sentimente reci, care parcă te respingeau, nu te lăsau să le priveşti mai mult. Peisajele din jur sunt de vis. Şi la noi e frumos, în România noastră, dar aici, e mult mai multă grijă pentru curăţenie. Spre deosebire de noi, aici se irigă toate câmpurile, acest fapt este demn de consemnat în filele de istorie ale României noastre. Aici, stau furtunuri peste tot, pe la toţi copacii, plantele decorative... Furtunurile sunt găurite în dreptul rădăcinilor şi tuturor peluzelor de flori sau plante, udându-le pe fiecare în parte. La noi s-au furat toate instalaţiile de irigat şi probabil că ar fura şi furtunele acestea, chit că n-ar avea ce face cu ele, dar, numai de dragul de a fura. Iată, plantaţii întregi de măslini, bumbac, portocali, la fel folosesc aceleaşi metode de irigare. In această perioadă, nu sunt coapte, nici portocalele, nici bananele.
E multă hărnicie, aici, şi nu pot să nu menţionez, că şi aici ne revine o notă destul de mică, nouă românilor?!!! Unde a fost piatră seacă, au detonat-o, au pus pământ şi au plantat pomi. Curmali sunt peste tot şi găseşti curmale de toate felurile, mai tari, mai moi, umplute cu alune de pădure, nuci, etc. Nu vreau să-ţi fac poftă, dar, trebuie să recunoaştem nepăsarea noastră faţa de belşugul ce ni-l dă şi pământul nostru atât de roditor şi variat, dar lipsit de braţe de muncă. Oamenii noştrii sunt ispitiţi să slugărească pe pământ strein, pierzându-şi familiile, chiar şi umanitatea, din lipsa de interes a "aleşilor" poporului nostru.Ţara noastră ar fi la fel de bogată şi chiar mult mai bogată, dacă cei ce o conduc ar da "Legi" bune şi s-ar strădui mai întâi să le respecte ei, apoi să ceară de la popor "Respectarea Legilor".
Aici e o mare bogăţie, şi de câte ori gust ceva nou, mă gândesc la toată lumea, flămândă, necăjită şi foarte săracă de acasă, la bătrânii noştri părăsiţi de copiii.
La copiii care suportă chinuri atât de mari din partea unor părinţi alcoolici. Ar fi mai frumos să nu mai construim cămine pentru bătrânii părăsiţi de copii lor, şi nici de copii aruncaţi pe drumuri de părinţii lor. Să se zidească mai întâi, sufletele dărâmate de păcatul cel mai greu săvârşit pe pământ, singurul păcat dat de Dumnezeu cu făgăduinţă: "Nu mâhni pe tatăl tău şi nici pe mama ta; ca bine să-ţi fie ţie şi mulţi ani să trăieşti pe pământ?!!!"
Ne-a indoctrinat "forţa răului" cu o pilulă ucigătoare de suflet, "nu am ce munci la mine în ţară". Azi am mâncat foarte sănătos, o "batata", care este asemănătoare cu dovleacul nostru copt, foarte bună, şi noi nici dovleac nu ne mai străduim să plantăm pe pământul nostru. Mai ales pe acela rămas vileag, puteam sătura cu "batata" toată Europa şi tot Orientul. Şi... Slavă Domnului, problema ar fi doar aratul, în rest, nu necesită mari pretenţii, nici prea multă forţă de muncă. Ar mai fi şi alte, mult mai multe rezultate deosebit de remarcabile, de imitat de la bunăstarea altor ţări. "Aleşii" noştri, credeam că asta fac când le vizitează, dar au trecut 20 de ani şi tot n-au avut timp să înveţe ceva.
Ar fi mult prea multe de povestit, despre hărnicia oamenilor de aici. Nu vreau să te indispui nici pe tine şi vreau să mă simt şi eu liberă ca pasărea, aşa cum mi-am promis la plecare.
Verii noştri, se străduiesc din răsputeri să ne simţim foarte bine, să avem de toate şi să ne facă programul cât mai frumos. Conduce maşina, tot într-o veselie. Sunt serpentine multe, urci Carmelul printre scuaruri cu flori de toate culorile, sensuri giratorii si multe, foarte multe benzi de încetinire. Dar, suntem mult prea fericiţi, prea mulţumiţi sufleteşte şi nu realizăm, că suntem totuşi, cu picioarele, pe pământ. Incerc să vă trimit măcar două poze cu mine, Radu şi verii noştri.
Te asigur că nu te voi uita, oricât mi-ar fi de bine şi promit că, îţi voi mai scrie. Iţi doresc toate cele bune şi Doamne ajută!
Din nou la Ierusalim
Am fost de trei ori la Mormântul Sfânt, pentru că Biserica Română, e foarte aproape de vechiul oraş, unde e Mormântul şi ne-am dus şi singuri. Este lume foarte multă şi nu te lasă sã stai prea mult, să te rogi. Sunt nişte arabi răi, care fac gălăgie şi bat cu un băţ în ceva şi strigă la tine să te grăbeşti. Au dreptate pe de-o parte că e lume foarte multă. Sunt grupuri, care vin valuri-valuri. Intâlneşti, toate naţiile pământului. La parterul Ansamblului e Mormântul Sfânt iar la etaj e Golgota, unde a fost răstignit Iisus. Ne-a impresionat foarte tare tot ce am văzut dar abia în ultima zi, am reuşit să ne rugăm şi să stăm mai mult. Radu, nu prea a dormit, azinoapte, a venit la uşa camerei mele, unde dormeam eu cu alte femei. N-a auzit nici o gălăgie şi a plecat singur în Cetate. Nu se deschisese la Mormântul Sfânt. S-a întors, m-a luat şi pe mine şi la ora 7 eram, primii la intrare. Intâi se face slujba şi apoi, e permisă intrarea. Fiind aşa devreme, am putut să ne rugăm în voie, grupurile vin după micul-dejun.
La intrare în Mormânt e o anticameră. Se numeşte Camera Ingerului. Acolo, în mijloc, se află o bucată din lespedea care a acoperit mormântul iniţial al lui Iisus. A rămas mică, deoarece, au luat toţi pelerinii câte o bucăţică. Acum, au protejat-o, pe suprafaţa care o acoperă, transparentă, "vine lumina" de Sf. Paşti. A doua cameră e Mormântul propriuzis, unde încap, câte 4 persoane, care îngenunchiază şi se roagă.
La parter, mai e şi "Piatra ungerii", o lespede, care are mir pe ea, şi miroase foarte frumos. Acolo, Iisus a fost pregătit pentru îngropare.
Scările, care urcă spre Golgota, multă lume credincioasă, le urcă în genunchi. E foarte impresionant. Nu poţi rămâne cu inima de piatră. Te copleşesc toate. Ghidul nostru, e un om foarte credincios, ne-a spus tot, ne-a învăţat ce să facem,, ne-a dus peste tot. Sunt multe biserici în cadrul Mormântului Sfânt: catolică, grecească-ortodoxă, coptă (aici erau etiopieni, ei se socotesc urmaşii creştini ai lui Ismail, care era baiatul Reginei din Seeba, născut cu Solomon). Sunt foarte multe Sf. Altare, camere cu moaşte (mâna Sf.Vasile cel Mare, etc), mormântul al II-lea al lui Iosif din Arimateea, pe primul i l-a oferit lui Iisus. El fiind aşa tânăr (33 de ani ), nu avea mormânt.
In momentul răstignirii, a fost un cutremur puternic, vânt, vijelie şi piatra Golgotei, s-a crăpat, până la bază. Se poate vedea asta. Se presupune că acolo, urmaşii lui Noe, l-au îngropat pe Adam şi practic, sângele care a curs de la Iisus, s-a prelins până la osemintele lui Adam şi în felul acesta, a căpătat iertarea pacatelor. Sunt şi adevăruri, dar, şi multe legende.
Am mai fost la multe biserici: Biserica Inălţării, unde se află urma tălpii lui Iisus pe piatra de pe care s-a înălţat la cer; Gradina Ghetsimanii, unde a fost prins de soldaţii lui Irod, când l-a vândut Iuda; Biserica "Tatăl nostru", unde e scrisă rugăciunea în toate limbile pamântului, dar, a noastră, e prima din dreapta Altarului; Biserica unde s-a descoperit capul Sf. Ioan Botezătorul; Biserica Adormirea Maicii Domnului, unde e cea mai frumoasă icoană a ei, protectoarea Israelului. Am mai înconjurat Moscheea Albastră şi am fost la "Zidul Plângerii". Aici femeile sunt defavorizate. Au 1/3 din bucata de Zid rămasă iar barbaţii, au 2/3. E gard între ei, ca şi la Moschee.
Bucata asta de Zid, a rămas până în 1970, în urma dărâmării Templului al II-lea. Atunci, au plecat evreii în toată lumea. A fost supărare mare şi se comemorează această zi, care se numeşte Ion Kipur. Ieri a fost aici, această comemorare. Nimeni nu are voie să facă nimic. Nu sunt programe TV, nu ai voie să asculţi radio, nu serviciu, nu autobuz. Toată lumea ţine post. Cu o zi înainte, la ora 14, se opreşte tot. Nu circulă nici maşinile, toată lumea se plimbă pe jos, cu role sau biciclete. Doar urgenţele, care au o cruce pe parbriz, au voie. Până azi, la ora 19, toată ţara a fost paralizată. In 1973, arabii au profitat de această comemorare şi au pătruns în ţara lor, omorând 300 de oameni. Dacă n-au opus rezistenţă, s-au oprit, se zice că, li s-au făcut frică, văzând cât de uşor cuceresc cetatea, crezând că poate fi o capcană.
Sunt multe de povestit. E minunat de frumos aici, nici nu ne-am aşteptat să gustăm atâta fericire. Mâine poate reuşim să facem baie în Mediterana şi să vizităm şi Grădinile Bahai, simbolul Haifei. Sâmbătă dimineaţa, plecăm la Eilat. E o staţiune la Marea Roşie. O să stăm 3 zile.
Te îmbrăţişăm cu drag şi toate cele bune.
Dragă Elisabeta
Nu ţi-am mai scris de multe zile. E ora 6;00 dimineaţa, şi dacă tot e liber calculatorul, îţi scriu, acum, câteva rânduri.
Ieri seara, ne-am întors toţi 4 (şi cu verii noştri ) de la Eilat. E o staţiune turistică, la Marea Roşie. Am avut rezervare la un hotel de tineret şi am stat împreună. Erau 2 paturi suprapuse şi două, alăturate, dar totul aranjat cu gust. Mi-a plăcut... foarte curat, foarte frumos, şi am avut şi mic dejun. Deasupra hotelului, era culoarul de zbor al avioanelor, care aterizau 1km. mai departe. A fost o plăcere. De câte ori auzeam zgomotul caracteristic, fugeam la terasă, să văd şi avionul. Totuşi, între orele 9 seara şi 9 dimineaţa, nu circulau, să nu deranjeze turiştii veniţi în vacanţă. Staţiunea era plină, aşa cum poţi să-ţi închipui c-ar fi la noi în lunile de vară cu temperaturi, 36 de grade.
Marea Roşie, e tot albastră, numai că, la apusul soarelui, munţii Iordaniei "de pe trotuarul de vis-a-vis " se reflectă în apă şi dau nuanţe de roşu. E foarte frumos, ai în peisaj şi mare şi munte, în acelaşi loc. Graniţa cu Iordania, e foarte aproape şi nu este interzis la graniţă, ci poţi trece, să vizitezi minunile de la Patra, pentru o zi. De asemenea, graniţa cu Egiptul, e şi mai aproape. Acolo, chiar am ajuns să vizităm unele locuri de neuitat, şi am făcut şi o poză ca să vezi şi tu.
La plajă nu am stat, că am avut de vizitat un complex cu peşti. Există un turn, poţi să şi urci în el, să ai o privire de ansamblu, să şi cobori. Acolo, sus, e o încăpere rotundă, cu geamuri de unde vezi chiar fundul mării, cu peşti rari întâlniţi în alte ape, de toate felurile şi culorile, alge, corali, anemone, etc. Complexul acesta mai cuprinde fel de fel de acvarii, cu alţi peşti de toate felurile, dar, şi multe broaşte ţestoase, rechini, pisici de mare, etc.
Jumătate de drum, spre Eilat este în civilizaţie, jumătate în deşert. A fost cel mai lung drum, 5 ore, nu ca la celelalte: Nazaret, Cana Galileea, Muntele Tabor, Ierusalim, ca să ajungi într-o oră, cel mult două. In deşert, mai sunt cateva oaze, unde beduinii şi-au pus câteva lemne şi câteva table şi mai stau pe acolo, nu ştiu, oare, locuiesc aici sau probabil în drumurile lor. Arată jalnic, doar, în ţarcurile lor, am mai văzut câte o cămilă. In rest, cu toate că sunt indicatoare cu "Atenţie cămile !", n-am mai văzut pe nicăieri.
La întoarcere, am luat-o pe alt drum, spre Marea Moartă şi pe drum am văzut struţi, doar soiul cu penele negre, un fel de capre. Sunt ferme multe de oi, vaci, sere şi livezi de curmali. Şi păsărelele mănâncă curmale, aici. Sunt lăstuni mulţi, ciori şi un fel de turturele, dar mai mici decât ale noastre. Pescăruşi, nu am văzut deloc.
Drumul în pustietate e extraordinar de frumos. Acum îi înteleg pe fericiţii pustnici care părăseau frământările acestei lumi trecătoare, şi se retrăgeau la "linişte" pe aceste atât de ademenitoare tărâmuri de vis. Zici că eşti pe Lună. Şi nu degeaba, ţi se par peisajele selenare. Pe vremuri, se zice că aici, a căzut un meteorit, care a "şters" jumătate din deşert. De fapt sunt 2 cratere, unul mare şi unul, cică mic, dar sunt imense, amândouă. Oricum, deşert-deşert, dar peste tot sunt rezervoare de apă. Toată lumea, preţuieşte apa şi o strânge pe cea de ploaie. Mările deja au mai secat şi se văd urmele, până unde a fost altă dată, apa. E îngrijorător, şi au şi la TV. o reclamă cu o tipă, căreia i se scorojeşte faţa. Se usucă, apoi se face ca de hartie şi apoi se rupe. Eu am crezut că ei, fac reclamă la o cremă de faţă, făcatoare de minuni, dar m-am înfiorat când mi s-a explicat, că în curând, aşa ne vom deshidrata cu toţii, în acest fel, după o lipsă totală de apă.
La Marea Moartă este cel mai scăzut loc de pe pământ, la - 400 m. adâncime sub Oceanul Planetar.
Am văzut o "Magnezium Factory", unde erau prelucraţi munţi de sare. Apa este potroacă şi nimeni nu dă din mâini şi nu face stropi, ca să nu-ţi intre în ochi sau în gura, că-i de jale. Toţi se mişcă, parcă, cu încetinitorul. Intri în apă şi te ţine la suprafaţă. E o senzaţie ciudată. Nu eşti conştient de greutatea corpului tău, decât când ieşi din apă.
In fine, în drum, am văzut şi statuia soţiei lui Lot, care s-a întors, să vadă cum a pedepsit Dumnezeu locul de desfrâu, din Sodoma şi Gomora. Dumnezeu îi dăduse o poruncă, să nu privească înapoi, dar ea nu s-a supus. Şarpele a înşelat-o probabil şi pe ea ca pe Mama Eva, şi iată, a transformat-o în stană de piatră, bineînţeles, compoziţia pietrei fiind tot din sare.
Cred că toată ţara e plină de vestigii, locuri sfinte, peste tot s-a întâmplat câte ceva. Dumnezeu a lăsat numai semne şi minuni în această ţară, dar iată, că până la urmă, inimile tuturor ovreilor s-au împietrit ca soţia lui Lot. L-au biciuit, L-au judecat, L-au osândit pe Cel ce veniseră numai pentru ei "Casa lui Israel" să-i scoată din robie. Şi dacă le-a explicat că-i va scoate, nu din robia Romanilor, ci din robia fărădelegilor în care i-au scufundat vrăjmasul "diavolul" în întunericul conştiinţei lor, nu L-au acceptat pe Mesia Cel mult aşteptat. Nu că, era acesta un rău, că Iisus, Mesia, nu voia să-i scoată din robia vrăjmaşilor lor, răul era că, Iisus era un analfabet, un Fiu al Teslarului Iosif şi pretindea că EL, e "Fiu de Dumnezeu şi s-a coborât în chip de rob, să-i mântuiască, să-i spele de păcat pe ei, care, erau un popor "ales". Cum să le facă Cel Prea Inalt Dumnezeu, una ca asta?!!! Oare, să îngăduie Atotputernicul, o aşa josnicie, umilindu-i pe ei, "pe mai marii pământului?!!!"
Am văzut muntele Masada, unde, după dărâmarea Templului Ierusalimului, în anii 70, Iudeii, s-au retras şi au rezistat atacurilor romane, timp de 3 ani. N-am ajuns sus, la acea oră era închisă trecerea, a trebuit să ne retragem rapid, mâine, iar e sărbătoarea corturilor, simbolizează cei 40 de ani, în care evreii au stat şi au locuit, în deşert. Ei încă se mai văd "mai marii pământului" singurii "poporul ales". De la prânzul de ieri, e închis totul, până diseară la ora 20. S-au construit corturi peste tot acoperite cu frunze de palmier şi sunt aşteptaţi oaspeţi la masă.
Există şi teleferic, care urcă până sus la cetate, la Masada. Au, bineînţeles, şi un rezervor de apă scobit în pământ, imens, foarte mare. Ei le spun, cisterne. Romanii, dupa 3 ani, au construit un plan înclinat şi numai aşa au ajuns în cetate, dar, n-au avut satisfacţia cuceritorului, că toţi iudeii, se sinuciseseră. Iată, de ce iudeii, aveau mare nevoie de un Mesia, Iisus. Aceste fapte, pentru Dumnezeu, constituiau un act de laşitate. Iată, noi, ortodocşii ne înfruntăm soarta pănă la cea mai dură, cea mai crudă teroare, dar, la sinucidere nu vom ajunge. Aşa ne-a povăţuit Mântuitorul, să ne ducem "Crucea" indiferent cât de grea şi dureroasă ar fi. "Ia Crucea ta şi vino după Mine, -- dacă vrei - să fi ucenicul Meu!" zice Domnul. Iată, toate potecile noastre duc la "Sfântul drum al Crucii" dacă vrem să avem părtăşie cu Mântuitorul nostru. Multora le vine greu când aud acestea, dar cu mult mai greu le va veni la Ziua Judecăţii, când li se va spune: "Duceţi-vă blestemaţilor, în focul cel de veci". Aşadar, numai prin supunere şi smerenie vom ajunge la Iisus. Murind sub povara crucii ca Iisus, vom şi învia ca El, părtaşi fiind Lui, ne vom împărtăşi şi din mărirea Lui. Răstignind poftele trupeşti vom urca la mărirea Sa. Urcarea e dureroasă, uneori şi Dumnezeu te părăseşte; alteori şi aproapele te supără, de multe ori tu însuţi îţi eşti povară sufletului tău, când cauţi mângâiere şi alinare în lucruri pământeşti, dar, trebuie să suporţi totul fără să cârteşti, că dacă laşi o cruce, la celălalt capăt, dai de alta mult mai grea. Acel pe care Dumnezeu îl încearcă cu astfel de chinuri, nu va rămâne până la sfârşit fără mângâiere. Harul vine şi îi dă putere îndulcindu-i toate amărăciunile. Iată, ce mare rol a avut Mântuitorul, văzând încă din acea vreme, păcate strigătoare la cer, chiar printre cei ai poporului Său "cel ales" din vechime. Inima lor e rămasă şi azi, tot stană de piatră, ca femeia lui Lot.
Iată, ţi-am povestit şi bunele şi relele că nici un coltişor de pe pământ, cred că nu e fară nici un defect şi dacă stai să te gândeşti, tot mai bine şi frumos e la tine acasă.
In general, am avut parte de o mulţime de frumoase trăiri duhovniceşti, sentimente profunde, senzaţii care ne-a făcut să ne hrănim numai cu Minuni Dumnezeieşti, pe toate aceste meleaguri ale Ierusalimului. Pot să spun că, i-am mulţumit lui Dumnezeu, în tot locul, şi în tot timpul, că ne-a purtat pe aceste tărâmuri de vis.
O să-ţi mai scriu şi cu altă ocazie, dacă n-o să apuc şi eu într-o zi pe drumul pustiului ca Maria Egipteanca. De acolo, n-am să-ţi mai pot da, nici un semn de viaţă. Numai că, eu aştept să prind eliberată chilia Sfântului nostru Ioan Iacob Hozevitul. Nu gândeşti ce vis frumos ar fi pentru mine. Este o aşezare uimitor de caldă şi primitoare, liniştitoare de suflet, ar fi cea mai frumoasă trăire duhovnicească. Să văd cum voi face cu scara. Imi trebuiesc circa 30 de metrii de scară, să pot urca la înălţimea chiliei, săpată în stânca de piatră. Acolo mă voi ruga în taină pentru toţi, dar mai ales pentru tine, să fii tare ca o stâncă de granit. Vezi, ai grija de tine, "îmulţeşte talantul" pe car ţi l-am dat în grijă. Să duci la bun sfârşit "Lucrarea Duhului Sfânt" pe care ai început-o. "Trebuie s-o duci până la capăt".
Doamne ajută la tot Poporul Românesc, să urce cât mai curând, cu faptele la "Ierusalim Cel Nou".
Iţi doresc atât ţie cât şi tuturor, primiţi "Cuvântul" ca să căpătaţi "Inţelepciunea Cerească".
Cu drag, Radu şi Sofia.
-->
Comentarii
STARSHA.COM