Ah, cum se-adună anii peste noi,
venind cu amintiri necenzurate! –
privesc prin ceața vremii înapoi,
să-alung departe clipele ratate.
Adesea mă întreb: de ce-am ratat? –
poate ajung să înțeleg mai bine...
Mureau în toamnă zilele senine,
plecai târziu cu-n tren accelerat!
Eu am rămas privind de pe peron
un ultim gest cu mâna ta pe buze,
sărut trimis din ultimul vagon
purtând cu el regretele confuze.
Parcă îl simt și azi deasupra mea,
plutind prin cameră, în prag de seară,
stau la fereastră si privesc afară,
pe cer dispare-n haos încă-o stea...!
-->
Comentarii
Mulțumiri alese din partea autorului, domnule Ioan Muntean, pentru ilustrarea versurilor mele cu melodia lui Doru Stănculescu și cu superbul peisaj de toamnă! Onorat!
Mulțumiri alese din partea mea, Dorina Pop! Mă fascinați cu acest comentariu în versuri frumoase și bine țintite, onorat!
Cum scrieți, cred că n-ați ratat
Nici ani, nici trenuri, nici o gară.
Ca ieri și astăzi v-am aplaudat
Și pot s-o fac pentru... a mia oară.