Se face noapte în cuvânt,
Cochília sa e-aşa neclară
(Azurul nu-şi mai ia avânt
Neliniştea îi dă pe-afară)!
A ruginit elicea lui,
Iar zborul nu mai are clocot;
Sub diacritice-un cucui –
Vocalele scrâşnesc în tocot.
Doar triluri fade se aud
Din amalgamul de sonete;
În seva lor de-un verde crud
Arar se-nalţă un erete.
O briză palidă se-arată –
Se-ascund bujorii-i la erată...
Comentarii
Mulţumesc de prezenţă şi cuvintele frumoase, doamna Sofia Gavrilă! Cu drag,
Mulţumesc de popas şi trandafir/apreciere, Daniela Vîlceanu! :-) Cu prietenie,
Putem spune că are profunzime, finețe și un pic de aciditate, poate ceva mai multă...
Cu Prețuire!
Mulţumiri, Mihai, doamna Ciobotariu, pentru prezenţă/semnul de lectură! Cu prietenie,
Probabil că e în vacanţă (sonetul), doamna Dorina! :-)) Se mai odihneşte şi el... :-) Mulţumesc de popas/catren/semnul de apreciere! Cu drag,
Aluzii, metafore și-un gând
S-au așezat pe portativ.
Să fie „noapte în cuvânt”
Sau sonetul e din nou... captiv?