Nu-mi mai lăsa eșarfe
la plecare.
Te-am așteptat la fiecare tren,
și nu-mi păsa
de e noroi sau ploaie.
Eram acolo, cu dor etern
și lacrima tot mare...
te-am așteptat, de ani și ani,
sperând, că într-o zi,
ai să-mi aduci o bucurie
cât un soare.
Nu-mi mai lăsa eșarfe
la plecare.
Să știi că nu mai pot să aștept
ca ieri;
mi-e mult mai frig
și pasul se-adâncește în noroaie.
Sunt tot acolo, în gara
din care trenurile pleacă,
dar nu se mai întoarce
măcar unul...
Am ochii triști, că mi-ai vândut
Iluzii;
- timp făr’ de preț -
amant abil, fără rușine...
28 oct. 2018
Comentarii
Dragă AureliaAlbAtros,
Mulțumesc!
O idee, o trăire...
Cu drag,
Valentina
Un procedeu de expresivitate bine conturat.
Felicitări Valentina!