seceta
căldura topește orice boare,
se usucă salcâmul sub cer,
firele de iarbă se roagă la soare,
să nu le usuce, că pier.
e toată natura în doliu târziu,
plâng plante pe vițe și-n lanuri,
s-a lăsat vara ca un pustiu,
peste câmpie, pe munte, pe dealuri.
căprioara cată o gură de apă,
albina, săraca, plesnește de sete,
pasărea cerului trist se adapă
cu apa ce iese din pietre.
omul se uită pe cerul senin,
cere la Domnul să îl adape,
„o, Doamne, din cerul prea plin,
să curgă șiroaie de ape…”
joi, 9 august 2012
,
-->
Comentarii