Lumina zilei tremură ca o frunză purtată de vânt,
În struna de sălcii, vântul hoinar doineşte a jale,
Galben şi neliniştit se scutură al păsărilor cânt
Odată cu frunzele ce se-aştern resemnate pe vale.
Spre orizontul violet, norii se-adună-ncetişor,
Soarele restrânge umbrele şi le ascunde-n pripă
Fluturii de brumă îmbracă trupul crizantemelor
Tristeţea flămândă rătăceşte pe-a vântului aripă.
Pe lacul deja primenit cu încreţitul cer,
Două lebede – fuioare pure de suflet în vânt –
Stârnesc jucăuşe inele de dans şi mister
Pe-al toamnei vivaldian acord de jurământ.
În gândul răvăşit de-acest decor autumnal,
Revăd copilăria pentru-o cilpă, timpul îmbrăţişând,
Cu inima vântului pulsând peste satul natal,
În fumul de la coşu′-nalt, năluci ciudate ţesând.
Pe arcoidul depărtării, vântul se-ncovrigă;
Cu tăişul său lucitor de secure mitologică,
Prin iarmarocul clipei, se preumblă şi strigă:
Hai la fluturi de zăpadă proaspătă, ecologică!
Vidraru, 2O16, 15 noiembrie
-->
Comentarii