Hotărâtă să cerceteze mai îndeaproape viaţa monahală, plecă pe drumul care de fapt era atât de aproape de casa ei, numai la 5 kilometri distanţă, la Mânăstirea Zamfira. Tot acest urcuş duhovnicesc era atât de frumos, atât de aproape, încât se minună de acest încântător peisaj. Brazii şi aleile cu flori şi trandafiri, cireşii în floare, chiliile măicuţelor aduceau tot atâta linişte şi savoare în sufletul Sofiei.
Aici le cunoscu pe bătrânele Măicuţe Minodora şi Agripina, care dădeau atâta farmec credinţei adevărate, ortodoxe. Sub ascultare de aceste bătrâne Măicuţe, cunoscu şi pe Măicuţele cele tinere, care, fiind botezate cu aceleaşi nume, se chemau Mitrodora, Nimfodora, Agripina şi Minodora. Toate păzeau o aspră rânduială, mâncând puţin, îmbrăcându-se cu haine negre şi lungi, muncind din greu, vorbind puţin. Privegheau îndelung şi se trezeau dimineaţa devreme, deşi se culcau noaptea foarte târziu. Se roagă mult Bunului Dumnezeu, citesc şi păstrează în toate cea mai deplină rânduială.
Câtă lepădare de sine! Şi-au urât sufletul în această lume, ca să-l dobândească în cea veşnică. Iată-le străine în lumea trecătoare şi totuşi nu sunt singure. Sunt lângă Fecioara Maria, Maica lui Iisus:
“Aduce-se-vor Ţie fecioare în urma ei. Prietenele ei aduce-se-vor Ţie”. (Ps. 44).
Nu exista nici o îndoială că aici, în incinta acestei mânăstiri, Sofia va căpăta lumina de care avea atâta nevoie acum:
’’Şi orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face, ca să fie slăvit Tatăl întru Fiul. Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face’’(Ioan 14-13,14).
Sofia, găsind în biblioteca măicuţelor cărţi de mare folos spre desăvârşirea sufletului ei, citi cu mult interes atâtea frumoase împliniri ale sfinţilor noştri părinţi ortodocşi. Încântată fiind de viaţa atât de desăvârşită, cu o trăire atât de înaltă a Sf. Spiridon, ea citi şi povesti multora cum, într-adevăr, acesta a fost făcător de minuni.
Sfântul Spiridon trebuia să ia parte cu alţi 300 de sfinţi părinţi la Soborul Sfântului Sinod, de la Niceea. Sfântul plecase spre acest sinod cu ucenici de-ai săi, toţi călare pe cai. Mergând foarte mult pe distanţe foarte mari, au fost nevoiţi să doarmă noaptea într-o pădure. Însă fiind foarte obosiţi, n-au simţit că li s-au furat caii care au fost omorâţi prin tăierea capetelor de vrăjmaşii care nu doreau participarea lor cu nici un preţ la acest sinod. Aveau destui duşmani eretici, rupţi de dreapta credinţă şi care răstălmăceau scripturile după bunul lor plac, alegând numai partea frumoasă a învăţăturii lui Hristos. Certarea spre învăţătură, mustrarea şi înţelepciunea spre dreptate, postul şi rugăciunea şi mai ales milostenia nu erau incluse în poruncile lor pentru a putea fi folosite spre desăvârşirea sufleteacă. Însă aici, se dădea acum o mare luptă, statornicindu-se “Adevărul” dar la care unora dintre ei nu le pica bine, acest “Adevăr”
Faptele vieţii Sfântului Spiridon erau demne de un adevărat creştin ortodox şi deci era îndreptăţit să ia parte la acest sinod. Ca drept dovadă a credinţei pe care o avea, prin rugăciunile lui făcute la Bunul Mântuitor, iată, în acea noapte din pădurea întunecoasă, Iisus i-a ascultat dorinţa. Împlinindu-i cererea cea de folos, a înviat caii. Sfântul Spiridon dădu poruncă ucenicilor săi să ia în grabă capetele cailor tăiaţi de duşmanii lor şi să le aşeze pe fiecare la trupurile lor. Timpul însă nu le-a permis nici o zăbavă, trebuind să ia măsuri în grabă. Ucenicii Sfântului, au pus imediat capetele cailor, însă aşa cum s-au nimerit: cap alb, la trup negru sau cap negru ori gri sau pintenog la alte trupuri. Apoi alergând tot întru-un suflet, au ajuns când deja cuvântarea era aproape pe final, murmurând toată adunarea sinodului precum că mai nimic n-au înţeles, ce înseamnă Sfânta Treime: ,,Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, într-unul Dumnezeu şi unul Dumnezeu întru Toţi’’.
Soborul voia să plece. Sfântul, în ultimul timp, reuşi să se facă ascultat. Luând o cărămidă în mână, o ridică la înălţime, explicând răspicat şi tare:
- Vedeţi ce este aceasta?
- O cărămidă, răspunse soborul de credincioşi.
- Dar această cărămidă este făcută din trei elemente: pământ, apă şi foc şi totuşi una este!, zise Sfântul. Strângând-o în pumnul lui, Sfântul Spiridon a rămas în mână cu un pumn de ţărână, în jos curgând apa, iar în sus urcând focul.
- Asemenea este şi Sfânta Treime!!!... Vedeţi!?... Trei într-Unul şi Unul în Trei Ipostaze: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
“Oricine crede că Iisus Hristos este născut din Dumnezeu şi orcine îl iubeşte pe Cel care a născut, iubeşte şi pe Cel ce s-a născut din El. Acesta este Cel care a venit prin apă şi prin sânge: Iisus Hristos, nu numai prin apă, ci prin apă şi prin sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte, că Duhul este adevărul. Căci trei sunt care mărturisesc în cer : TATĂL, CUVÂNTUL şi SFÂNTUL DUH. Aceşti trei UNA sunt. (l Ioan 5-1,6,7)
Sofia îl lăuda cu mare îndrăzneală, minunându-se de Sfântul Spiridon, ce mare făcător de minuni a fost. Sfântul, la rândul său, îi răsplăti Sofiei cu o binefacere pentru lauda sa. Chiar de ziua acestui mare praznic, Sf. Spiridon- 12 decembrie 1992, mergând în marele târg din oraşul Ploieşti, având o sumă mare de bani în geantă, neprevăzăd ce i s-ar putea întâmpla, privea atentă la atâtea lucruri frumoase, ce erau expuse pe tarabele vânzătorilor.
N-a făcut prea mulţi paşi prin mulţimea imensă de oameni, vrând să cumpere ceva şi să plătească, găsi geanta cu fermoarul tras. Banii nu mai erau nicăieri. Evitând aglomeraţia, se urcă pe o moviliţă de pământ, căutând cu mâinile tremurânde, prin toate colţurile genţii. Banii nu mai erau. Deşi singură, vorbea cu sine despre lumea ce-o privea cu nepăsare:
- Doamne, pe cine să acuz? Cum să mai dau de urma banilor? Vai mie, Sfinte Spiridoane, făcătorule de minuni din sfânta zi de astăzi, ajută-mă! M-ai lăsat între tâlhari, ca să mă fure ca în codru? M-ai lăsat pradă acestor oameni atât de josnici care n-au inimă. Doamne, fă ceva pentru mine, ajută-mă, Te rog... Tu ştii că eu nu am furat nimic de la nimeni, cum ai îngăduit să mă fure în felul acesta? se văicărea într-una biata de ea.
În faţa ei, tot de pe o ridicătură de pământ, la câţiva metri distanţă, o privea atent un bărbat tânăr care întâlnindu-i privirea, i-a făcut semn să se apropie. Văzându-l cu degetul la gură, a înţeles că trebuie să tacă şi să nu-l privească drept în faţă. Acesta încet o întrebă:
- Câţi ţi-a furat?
- Foarte mulţi, 22.500 de lei.
- Ştiu cine ţi i-a furat. Vezi fata aceea cu părul prins într-o fundă roşie? Uite-i, priveşte-i din spate, sunt trei, merge lângă băieţii aceia... bruneţii aceia, acum se grăbesc, probabil se retrag, vor să plece din târg. Hai, du-te repede şi anunţă poliţia! Vino repede cu un poliţist!
- Domnule, cine eşti dumneata, de ce râzi de mine? Ce crezi că eu voi mai obţine banii? E de necrezut, e inutil să mă mai deplasez. E departe poliţia şi apoi chiar dacă mă reîntorc cu un poliţist aici, îi voi pierde şi pe ei şi pe dumneata. Ar fi absurd...
- Du-te, doamnă, du-te! Vorbeşte încet, nu te mai uita la mine, mă pot trezi cu un cuţit în spate, cine ştie!? Dumneata, se vede că nu ştii cum stau treburile pe aici.
Derutată şi neîncrezătoare, totuşi Sofia alergă cu paşi grăbiţi, îndemnată fiind de acel bărbat care insistase atât de mult, oferindu-i ajutorul. Copleşită de durere, simţea un sentiment de răzbunare şi de dispreţ asupra acestor oameni, care îşi pot însuşi un bun al altuia, printr-un mijloc atât de josnic. Sofia nu agrea bârfa, făgăduise odată pentru todeauna să respecte poruncile, să-şi iubească aproapele ca pe sine, dar cum poţi oare să îngădui astfel de fiinţe ?!
- Doamne, nu mai înţeleg poruncile, să-l ierţi pe acesta de 70 de ori cate 7? În mintea Sofiei, rasunau versetele :
,,De-ţi va greşi fratele tău, mergi mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori să se statorniciească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş’’ (Matei18-15,16,17).
Sofia încerca acum să răstălmăcească alt verset din Sfintele Scripturi :
’’Dacă de cel fără de lege ne este milă, el nu mai învaţă ce este dreptatea şi în pământul celor sfinţi va săvârşi strâmbătatea. Să nu mai fie pe pământ cei fără de lege şi să nu mai vadă slava Celui Prea înalt’’ (Isaia.26-10).
O, ce nebunie, îşi zise ea acum, pentru cei care nu cunosc Dumnezeieştile Scripturi! Dumnezeu cere să-ţi iubeşti aproapele, dacă nu-i poţi face un bine, rău de ce-i faci?!’’ Trebuia să apeleze la forţele de ordine, deşi niciodată în viaţa ei nu avusese tangenţe cu poliţia. Cerându-le sprijinul şi asigurându-i că are un martor şi-i cunoaşte pe cei ce au săvârşit furtul. Un poliţist gras, între două vârste, se oferi să-i rezolve această problemă.
Ajunşi din nou amândoi lângă locul cu pricina, apăru din umbră salvatorul ce-şi luase angajamentul că va fi cu ochii pe cei trei hoţi de buzunare.
- Uite-i lângă maşina aceea roşie, rosti el. Au ieşit din mulţime şi acum dau roată acelei maşini.
Poliţistul aplecându-se cu capul în jos şi cu mâinile ca şi cum şi-ar fi întins două aripi ca să-şi ia zborul, îşi făcea loc prin mulţime, strecurându-se cât mai aproape de făptaşi.
Voinic şi plin de forţă, ajuns lângă ei, poliţistul înfige mâna într-unul din cei doi băieţi. Îl prinde de gulerul hainei şi îl aduce la postul de poliţie. Ameninţându-l cu violenţă, Sofia emoţionată, cu lacrimi în ochi, îl rugă pe poliţist să nu-l bată. Deşi în inimă se confrunta cu un dispreţ şi o ură necunoscute ei până atunci, totuşi ar fi dorit pe cale paşnică să-şi recupereze banii şi hoţul să plece sănătos, să nu-l mai vadă niciodată în calea ei.
Dar lucrurile n-au stat chiar aşa. Sofia a fost dată afară ca să fie lăsat poliţistul să-şi folosească metodele pentru ca hoţul să-şi recunoască fapta săvârşită. Banii nu erau la el şi nici la ceilalţi doi. Banii plecaseră din mână în mână, mult mai departe. După un timp oarecare, fu chemată înăuntru. În faţa Sofiei apăru un bărbat brunet, prezentabil, bine îngrijit având un diplomat în mână. “Şeful Rromilor”. Schiţă din mână un gest arogant şi-i aruncă suma de bani, care i se furase ei, zicându-i: “E pentru prima oară când fac acest gest, a doua oară nu-i mai vezi, cucoană!” Sofia încremeni. Îşi dădu seama că lucrurile s-ar putea complica. Îşi recăpătase banii, dar putea la fel de bine acum să-şi rişte viaţa, chiar să şi-o piardă. Ii răsunau în urechi cuvintele binefăcătorului ei: “Vorbeste mai încet. Nu te uita la mine, că mă pot trezi cu un cuţit în spate’’.
Strângând geanta sub subţioară, cu mâinile amândouă, cu privirea când într-o parte când în cealaltă, voia să fugă cât mai departe de această lume. Să se rupă şi să uite cât mai curând de această întâmplare. Şi totuşi nu voia să dispară până nu-l va găsi pe bărbatul care îi făcuse atâta bine. Cu ochii pe deasupra mulţimii, îl căuta cu privirea. Oare cine a fost? Şi de ce mi-a făcut atâta bine? De ce a dispărut fără urmă? Ce rău îmi pare că nici măcar nu i-am mulţumit. Vai, Sfinte Spiridoane, mare făcător de minuni, mai esti!!... Oare tu ai lucrat să mi se întâmple aceasta? Prin acest miracol, să pot deslega taina minunilor tale? Tu faci minuni pentru cei ce-ţi cer ajutorul? Slavă lui Dumnezeu pentru Sfinţii Săi şi lăudat şi preamărit să fie numele Lui, precum în cer, aşa şi pe pământ.
“Dar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. ( Rom. 16; 20)
-->
Comentarii