08. (poezie, poem)
~ ciclu Dincolo de toamne ~
Memorii în versuri lungi despre iubire, pierdere şi singurătate #8
Motto: „Când firele de păr se țes în alb, privirea nu mai caută drumul de sub picioare, ci cerul care ne-a îngăduit o vreme.” (Anonim)
Simfonia nopţilor albe
clipelor de veghe și responsabilităților paterne
Vegheam la căpătâiul pătuțului cel mic,
Când febra vă cuprindea și nu puteam să zic
Nimic din ce în suflet mă durea atât de greu,
Dar mă rugam în noapte la bunul Dumnezeu.
Voi asculta și mâine suspinul din odaie,
Când amintirea voastră în piept o să mă taie,
O, simfonia oarbă a nopților de veghe
Nu va găsi în lume o altă vreo pereche.
Săgeți de oboseală prin oase îmi treceau,
Dar ochii voștri limpezi mereu mă mângâiau;
Acum, septuagenar, în patul meu cel mare,
Trăiesc doar insomnia din nopți fără hotare.
Soția mea cea dragă îmi va zâmbi din prag,
Când legănam fetița și băiețelul drag,
O, universul tace când pruncii merg la somn,
Iar eu în noaptea lungă mă simt ca un mare domn.
Trecut-au acei ani de trudă și nesomn,
Dar și acum în minte acel refren îl însemn,
Am fost scutul vostru în vremuri de furtună,
Iar amintirea aceea și azi ne mai adună.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii