la drum în toamna hoinară
cu sfat de vânturi rebegite
prin cârciumi întunecate
beții ploioase
lăcrimînd peste inima zobită
sub pașii celor care-au trecut mai departe
îmi scot sufletul pe tejghelele înegrite
sub bolte afumate
cu vreascuri de gând surdo-mut
umilit în ecoul tăcerilor desfrânate
de ceea ce n-a fost niciodată prea mult
îl scot de sub coaja aspr-a credinței
de sub scrumul dorinței
din scutecele iertărilor
și feșele îndurărilor
ca să-l văd întreg
sângerînd
precum pădurile de noiembrie
lângă mine
căpcăunul dorințelor
și înghițitorul de suflete râd
- te plângi că ai inima mare și grea
du-te la felcer să mai taie din ea!...
-->
Comentarii
Bravo!