Spre Efes, de la Troia pornim...
În jurnalul de călătorie, pe drumul vieţii
e desenat un nou decor într-un poem liber...
Pornim
spre Efes de la Troia,
pe drumul fără de întoarcere pornim.
Furtuni de nisip trec pe lângă noi, un înger de zăpadă
ne însoţeşte, doar piatra cerului
încrustată în inelul tău ne luminează drumul.
În trecere, macii, înroşesc dealurile din Pergam,
ne semnalizează umbrele regilor attalizi
ce bântuie, fără odihnă, printre coloanele din evantaiul acropolei.
În seara înflorită în anfiteatru întinzi cortul,
În zbor, o pasăre sparge tăcerea... departe, în zare,
sclipesc luminile corăbiilor
ce-şi poartă încărcătura pe apele Egeei,
timpul se opreşte prin iarba nopţii, suave cântări
par să se-audă din templul zeiţei Demeter.
De ce eşti trist, de ce te temi? te întreb,
de clepsidra în care suntem închişi! îmi şopteşti.
Un parfum sublim îţi ameţeşte sângele prin pleoape,
priveşti un zâmbet răsfrânt, respiri mirajul iubirii
- o emoţie până la cer şi dorul primordial -
simţi cum un zid al uitarii se prăbuşeşte, simţi cum
viscolul scormoneşte prin sângele tău.
n-ai vrea ca melodia să se termine... de parcă
ar fi venit acum toamna sau primăvara,
roşul-galbenul-verde al frunzelor nedesprinse din
albastrul gândului unui nou cer şi noi, două oglinzi.
A te supune mereu dorinţelor, noilor dorinţi!
Ştii că nu poti să rupi
-->
Comentarii