- Măria ta, Ştefan cel Mare,
Voievod al Ţării mele
Vin clipe mari şi grele.
Vine Mahomed cel năpraznic, vin ghiaurii
Cu o păgână invocare,
că el ar fi trimisul lui alah,
C-ar fi el Domn al Domnilor lumii
Stăpân al fiinţelor pământeşti,
Împărat al celor dela Apus,
pănă la Soare Răsare.
Vine cu tot alaiul păgânătăţii
să ne poruncească nouă
să deschidem porţile Cetăţii!
- Oh… răsunse Sfântul,
se laudă cu al lor zei?!...
Noi nu-l recunoastem pe alahul
care ii incită la război!
Nu le suntem datori, cu nimic şi nimanui
şi pe nimeni n-am prigonit, niciodată!...
Dumnezeul nostru îi va face una
Prin hăţişuri, în sânul gliei, prin mocirla toată.
Sună din trâmbiţă, cheamă la noi tot norodul
Şi lăsaţi-i… doar... să treacă podul!
Şi le-a deschis drum... dar, nu s-au mai reîntors!
Mahomed cu noroadele toate,
Dumnezeul Părinţilor, Părinţilor noştri,
i-au nimicit, scăpând ŢARA de păgânătate.
Tu Ştefan cel Mare şi Sfânt, vibrând în Nemurire,
ai meritat o frunte cu coroană împletită de scântei!
Nu te-ai îngenuchiat lor, biruind ghiaurii
din crunta lor rătăcire,
mânaţi de filosofia vestită de a lor soi de zei.
Tu ţi-ai urcat inima în soare, îmbrăcată în aur
Vrednic de înălţare, cu sufletul învăluit în laur !
Fiindcă ai trecut înspăimântat
prin noaptea neagră a vieţii,
biruind ispita, iată, ţi se cuvine acum,
să străluceşti în Zorii Dimineţii!
-->
Comentarii