mi-e toamna plină de tristeţe
petala de roză-a rămas
fără culoare
şi-apusul e mereu aproape
şi-atât de departe
se deschid zorii
cerul de plumb
amestecă norii
şi plouă mărunt
zile la rând...
prin porii deschişi
frigul îmi intră în oase
şi carnea mă doare
parcă-i o rană
păşesc pe un covor
de frunze roase
străin mă simt acum de toate
doar vechi amintiri
îmi picură-n gând
când tu erai şi amândoi
mână în mână
prin ploi indiferenţi treceam
şi adieri de vânt tăioase...
Comentarii
cu pretuire!
Cu admirație!
Multumesc! Cu pretuire
Semn de plăcută lectură.