Într-un ungher îngheţat,
cioburi poznaşe-mi rănesc
veşmântul anemic,
să-mi fie cu teamă urma de negru şi alb.
Gânduri închegate de frigul Polului Nord,
se-ascultă pe sine,
curgându-mă-n forma misterioasă
a duhului reîncarnat.
Mereu se pune-un preţ pe culori…
pe frunţile noastre: preţul durerii.
Foamea şi setea din miezul mărului…
(de-atunci, aşa să mi se facă).
Prin valurile rotitoare,
scufundat în destinul faptelor.
E-acolo o relatare: Sunt beat de credinţă!...
torpila ce-mi despică văzul în aşchii de lumi.
Mi-am ştiut zborul…fluxul şi refluxul apelor...
de aceea, Zefirul mă toarnă
în verbul parfumat al sunetului meu.
Nu e nimic mai dulce decât
rodul oricărui copac!
-->
Comentarii
Mereu se pune-un preţ pe culori…
pe frunţile noastre: preţul durerii.......poate culorile sunt ele însele valoroase aşa cum frunţile noastre au preţul durerii...cine poate şti...
Minunate versuri..Felicitări!