Sub semnul tău
Fantomatic trece umbra ta prin lume
Adunând în urma-i visurile toate,
N-a bătut în poartă, simplu, cum se bate...
S-a-nsemnat pe suflet cu tăcutu-i nume!
Orologiu țipă cerându-şi tainul,
Miezul nopții iaca crapă pe jumate;
Viața despleteşte peste noi păcate,
Pe nerăsuflate le sorbim veninul.
Pasul meu e mic... aripi de lumină
Peste gând te poartă-n albe insomnii;
Am rămas pierdută-n lumea celor vii
Așteptând o umbră ce n-o să mai vină...

Comentarii
Mulțumesc de trecere și semn, Aurelia!
Sunt clipe ce nu se pot uita... Dar le așezăm în sipetul cu amintiri și lăsăm timpul sa se îngrijească de pacea lor...
Mulțumesc de popas și semnul lăsat!
Umbra ta pierdută, dragă Gabriela,
Poate stă ascunsă sub umbrela
Clipei ce-a trecut nepăsătoare.
Uit-o! Caută-altă clipă... cu soare.
Mulțumesc frumos, Lenuș!
O expresivitate pură în care autorul exprimă gânduri și idei prin intermediul unei voci folosind limbajul artistic.
Felicitări! ♥️