Copilăria cea mai frumoasă și îndrăgită etapă a vieții, pe care cu siguranță nu o vom putea uita niciodată. Aș vrea să fiu din nou copil și copil să rămân deoarece în perioada copilăriei nu aveam griji, aș vrea să fiu din nou acel copil care se juca în fiecare zi cu prietenii săi de dimineață până seara. Atunci internetul nu făcea parte din viața mea, atunci alergam pe un câmp plin de flori numit după stradă, Hipodrom. Nu aveam nevoie de telefon ca să mă întâlnesc cu prietenii, râdeam din toată inima când cineva spunea o glumă. Ascultam cu sufletul la gură când un prieten cânta la chitară sau ne spunea o poezie.Îmi place să cred că în sufletele noastre se ascunde un copil, cu un zâmbet inocent, pur ca albul unui trandafir. Am împodobit cărările vieții cu zâmbetul copilăriei plin de inocență. Sunt câteodată copilul care privește pe fereastră la anotimpul alb și zâmbește.Copilul care se bucură de fulgii de nea, în călătoria lor spre pământ. Acel copil care simte magia care îl înconjoară şi care încearcă să o înțeleagă. Copilul care visează că zboară deasupra tuturor, alături de creaturi fabuloase. Ochi frumoși, zâmbet ștrengar , un chip luminos ca o floare. Orice copil are un nume și un loc în această lume, orice copil a silabisit cuvântul mamă în limba lui, orice copil a avut un leagăn și o poveste. De multe ori am călătorit într-o barcă imaginară, de multe ori am fost acolo sus pe munte aproape de cer. Mi-e dor de momentele când plângeam pentru o jucărie, când cădeam din fugă și aveam genunchii plini de lovituri. Râdeam și alergam după fulgii iernii, alergam printre valurile mării, nu țineam cont de filele din calendar. Copilăria este o filă dintr-o poveste printre zâne, cai înaripați, zmei, Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, Neghiniță, Domnul Goe... Alergam pe "Ulița copilăriei", printre personajele lui Ionel Teodoreanu.În interiorul sufletului nostru se va ascunde mereu un copil puțin mirat de tot ce vede în jur. Mereu îl aștept pe Moș Crăciun, desfac sacul și mă bucur de tot ce primesc, câteva portocale, câteva smochine și multă iubire. Deseori când stau în hamac urmăresc zborul unui fluture printre florile din grădină. Zâmbesc, vreau să mai fiu puțin copil și să alerg după un fluture. Copilul cu cireșe la urechi, are în suflet aroma vechilor povești și vorbele calde ale bunicii. Aveam visele strânse într-o gentuță mică, roșie printre multe creioane colorate.Copilul din mine a supraviețuit printre problemele vieţii. Trebuie să îl găsesc mereu pe copilul din mine printre multe jocuri, să îl însoţim unde mă conduce el, să îi ascult dorinţele, visele, să îl hrănesc cu fericire. Copilul din mine nu o să piară niciodată…
Copilăria este eternă…
Un zâmbet gingaș,
doi ochi albaștri, senini,
Moș Crăciun Vine!
-->
Comentarii
Am citit cu emoție și bucurie! Un text bun, de o sensibilitate profundă! Prețuire autoarei!