Sunt un suflet şi-mi place mult să iubesc
Nu-mi este teamă deloc când vorbesc,
Uit de durere şi cred tare, numai în iubire,
În inima ea îmi aduce bucurie şi nemurire.
Sunt o inimă mare şi nu am deloc teamă,
Alerg când cineva suferind mă cheamă.
Nu mă ascund niciodată în greaua uitare,
Chiar şi atunci când şi pe mine mă doare
Sunt un suflet care nu-l folosesc pe poate,
Credinţa îmi spune numai iubire împarte.
Zâmbesc şi când poate sunt supărat,
Mă uit la cer mereu şi rog să fiu iertată.
Sunt o inimă venită demult aici pe Pământ,
Mă rog la Domnul prin fapte şi prin cuvânt.
Numai atunci sunt un om împlinit, fericit,
Împart fericirea la toţi şi sunt mulţumit.
Sunt un suflet care câteodată mai plâng,
Mă rog şi cu un zâmbet lacrima o alung.
În viaţă merg numai pe drumul drept,
Când mă aplec, privesc cerul, mă îndrept.
Sunt un om ca şi voi cu inimă bună şi mare,
Mă rog şi clipă de clipă cer numai iertare,
Părintele mi-a spus fii un om mereu frumos,
Aşa în sufletul tău va trăi numai Hristos.

Comentarii
Mulţumesc doamna Lenuş!