Suflete locuite
poezie [ ]
Poem spiritual-religios
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de Ștefănescu Romeo-Nicolae [ASiIiVro ]
2013-06-01 | |
Suflete locuite
Sufletele noastre sunt purtătoare de emoții și vibrații ale luminii
Uneori sufletul meu e locuit de îngeri
Alteori de gânduri...
și mintea mea uneori coboară... în inima sufletului
unde își purifică mișcarea...către minunata suflare a cuvântului
căutând lumina zăgăzuită liber în adâncurile Dumnezeului din mine...
pe care îl salut și îl cuprind... de fiecare dată când îl întâlnesc...
cu o adâncă și smerită plecăciune
...
Știu de ceva vreme că aproape am reușit de câteva ori să-mi pierd sufletul...
ce a căzut în umbra păcatului șoptit de îngerii căzuți din lumina sfântă a lui Dumnezeu
Uneori sufletul meu e conectat la lumina divină a Împăratului ceresc
și nimeni nu știe să-mi explice cum de eu,
păcătosul înălțat de mândria păcatelor mele...
reușesc să-mi plec adânc sufletul...
în voia minunată a smereniei celei înalte...
și să stau acolo ancorat fără timp, în albă rugăciune
sigur Dumnezeu mă iubește,
pentru că eu încerc să-L fac veșnicul locuitor al sufletului meu
iar El mă vrea... după marea trecere de aici...
cetățeanul Lui... în sălașul pur și sfânt al raiului...
acolo unde domnește printre îngeri și sfinți...
înserafimizată...marea tăcere albă.
17 Februarie 2013 Romeo - Nicolae + ASiIiVro
Sufletele noastre sunt purtătoare de emoții și vibrații ale luminii
Uneori sufletul meu e locuit de îngeri
Alteori de gânduri...
și mintea mea uneori coboară... în inima sufletului
unde își purifică mișcarea...către minunata suflare a cuvântului
căutând lumina zăgăzuită liber în adâncurile Dumnezeului din mine...
pe care îl salut și îl cuprind... de fiecare dată când îl întâlnesc...
cu o adâncă și smerită plecăciune
...
Știu de ceva vreme că aproape am reușit de câteva ori să-mi pierd sufletul...
ce a căzut în umbra păcatului șoptit de îngerii căzuți din lumina sfântă a lui Dumnezeu
Uneori sufletul meu e conectat la lumina divină a Împăratului ceresc
și nimeni nu știe să-mi explice cum de eu,
păcătosul înălțat de mândria păcatelor mele...
reușesc să-mi plec adânc sufletul...
în voia minunată a smereniei celei înalte...
și să stau acolo ancorat fără timp, în albă rugăciune
sigur Dumnezeu mă iubește,
pentru că eu încerc să-L fac veșnicul locuitor al sufletului meu
iar El mă vrea... după marea trecere de aici...
cetățeanul Lui... în sălașul pur și sfânt al raiului...
acolo unde domnește printre îngeri și sfinți...
înserafimizată...marea tăcere albă.
17 Februarie 2013 Romeo - Nicolae + ASiIiVro
-->
Comentarii