mai ieri când tânăr eu eram
urcând la bordul existenţei mele
cu întreaga lume mă băteam,
s-ajung la stele,
iar munţii încărcaţi de brazi
cu pletele până-n pământ
pe drum îmi erau camarazi
lovindu-se de vânt,
sau lacurile de nuferi pline,
izvoarele din drumul meu
pe culmi înalte sau coline,
erau un Dumnezeu,
picioarele îmi erau rană
eu, le spălam în ploi de seară
şi mă rugam la munţi , în strană
cu lumânări de ceară,
dar azi am coborât în lume
ce timpul vieţii mi-l mai împle
şi viaţa mea încet apune
sunt alb la tâmple.
-->
Comentarii