Noaptea a ridicat iarăşi, pânzele,
parcă-i un vas ce pluteşte-n larg,
pe cer, Luna şi-a despletit razele,
ca să le prindă de-al nopţii catarg.
Mândra Lună din nou, s-a-mplinit,
chiar de noiembrie-i cam răcoros,
iar de ceva timp, stelele au zvonit,
că nici Luna Nouă nu-i mai prejos.
Soarele le iubeşte pe-amândouă
şi chiar, au ajuns să se ocolească,
cum nu renunţă niciuna din două,
au încărunţit să se tot rânduiască.
Dar în fiecare lună fac de planton,
cum le cade tura, Nouă sau Plină,
aleargă-ntr-un nesfârşit marathon,
iar azi, pe cer Super-Luna-i divină.
14 Noiembrie 2016 - MIT

Comentarii
Multumesc frumos, Lilioara Macovei, pentru poas, lectura si apreciere!
Super poem, felicitări!