Sunt suflet de dac, cu căciula pe cap nu în mână!
Veghind aşteptarea să treacă cu-a timpului jar
Îmi pun căpătâi legea noastră străbună
Şi-n ochi, ţintui vechiul hotar.
Şi-s suflet de lup, ţintuit într-o haină străină
Zamolxis din mine, mă cheamă la strajă de neam
Căci pravila lui, e totem de lumină
Şi pace, ce-odată slujeam...
Sunt suflet de om. Ce-şi păzeşte cu jertfă fiinţa
Luminii ce-o port, foc aprins de divine amnare...
Aici vreau să mor, purtând cruce credinţa
Surâsului dac, ce... nu moare!
-->
Comentarii
Mulţumesc fetelor pentru că....mai treceţi pe la mine, să vedeţi dacă am venit acasă! Ha-ha-ha! Mulţumesc desigur şi pentru că sunteţi lângă inima mea! Aşa e Patricia, sunt îndrăgostită de neamul şi ţara mea... Şi Cami! Îmi vine să urlu când văd că ni se impune să ne căciulim pentru nimic! Vă sărut cu drag, Lucia
Sunt suflet de dac, cu căciula pe cap nu în mână!
Expresive versuri, Lucia! Oare, cati mai stau cu caciula pe cap? Romanul s-a invatat cu umilinta din nefericire.