Iată-mă la finalul lecturării celui de-al doilea roman al scriitorului Marian MALCIU.
Ambele sunt romane care pot fi raliate, fără probleme, prin estetica privitoare la această specie literară, creaţiilor de nivel universal. Atât romanul „Ispita” cât şi „Tainicele cărări ale iubirii”, îţi captează atenţia încă de la primele rânduri, fiindu-ţi imposibil a le mai lăsa din mână până la pagina finală.
Romanele lui Marian MALCIU sunt opere ce degajă o puternică impresie de viaţă adevărată, sunt autentice, analitice, obiective şi, cât se poate de evident, educative.
De această dată, vorbind despre romanul „Tainicele cărări ale iubirii”, aş putea spune că am remarcat şi m-a impresionat în mod plăcut aplecarea autorului către psihologia personajelor, psihanaliză, dar şi perceperea timpului ca durată trăită şi prin memorie involuntară.
Autorul Marian Malciu îşi creează personajele cu mare atenţie, având o grijă deosebită în a le evidenţia, a le potenţa rolul şi a le trece pe fiecare-n parte prin trăiri şi situaţii deosebite. În jurul fiecărui personaj creat, autorul ţese o poveste de viaţă, cu bune şi cu rele.
Astfel, personajul principal al romanului, Iustin Dobrescu, un tânăr, dar experimentat geolog cu importante cercetări şi, se pare, noi descoperiri în domeniu, nu tocmai pe placul unor persoane importante ale vremii, este victima unui grav accident de circulaţie produs în condiţii suspecte, ce rămân învăluite în mister pe durata a trei ani, în care autorul îşi supune personajul unor experienţe fundamentale, pe alocuri ciudate.
Astfel, Iustin, în drum spre iubita sa, Laura, având acel cumplit accident, ajunge în stare gravă la spital cu traumatism cranio-cerebral. Diagnosticat cu hematom subdural, se ia decizia de a se interveni chirurgical. După intervenţie, viaţa acestuia se schimbă total. Iustin Dobrescu îşi pierde vederea şi îi este afectată memoria de scurtă durată. Mai exact, i se şterg din minte cu desăvârşire amintirile proxime accidentului. Pe de altă parte, în compensare, acesta dobândeşte capacităţi suplimentare, oarecum neobişnuite, de a percepe cu mare precizie situaţii, întâmplări, precum şi cauzele producerii acestora, atunci când au loc în jurul său, fără a le vedea.
Încă de aici se simte pregnant grija deosebită a autorului pentru documentare în mai multe domenii, fapt ce evidenţiază respectul faţă de cititor, manifestat prin furnizarea de informaţii corecte, cu bază reală. În acest fel, romanul nu este îngrijit doar din punct de vedere literar, ci şi ca informaţie de natură ştiinţifică, în ce priveşte domeniile tratate.
Autorul îşi trece personajul, din nou, prin senzaţiile unui accident rutier. Se creează, în acest fel, condiţii prielnice înspre demonstrarea a două aspecte deosebit de importante:
– capacităţile, oarecum, paranormale, sau mai bine zis, extrasenzoriale ale acestuia, de a indica cu precizie cauza producerii acelui accident, uimindu-i pe toţi cei prezenţi la faţa locului, teoria emisă de către el fiind confirmată de poliţiştii care au făcut cercetarea evenimentului rutier.
– o metodă des-întâlnită în psihologie şi anume: crearea unor situaţii similare celor care au determinat anumite blocaje, astfel ca prin starea de şoc produsă să se reiniţializeze centrii nervoşi care au produs blocajul.
Astfel, autorul a pregătit, cu minuţiozitatea şi răbdarea unui cercetător de valoare, după o intrare într-o comă profundă a lui Iustin, o reîntoarcere a acestuia, pas cu pas, prin adevărate incursiuni în spaţiu şi timp ale eroului principal, prin locuri dragi lui, generatoare de pasiuni ce i-au îmbogăţit şi înfrumuseţat viaţa, determinându-l să recucerească lumea prin recunoaşterea propriului eu, al propriului conţinut sufletesc. Aici, autorul se foloseşte de monologul interior al personajului chiar într-o introspecţie a gândurilor, sentimentelor şi a analizei locurilor prin care acesta se perinda, dar şi a situaţiei exterioare trăirilor lui şi anume a discuţiilor persoanelor care-l înconjurau, a locului în care se afla şi al cărui martor tăcut era din cauza comei.
Remarcabil este modul în care domnul Marian MALCIU ne dezvăluie o coordonată majoră a autorului, asimilabil până la suprapunere cu personajul-narator:
„Câte ciudăţenii se întâmplă în viaţa unui om! Creşti umăr lângă umăr alături de ceilalţi, împărtăşeşti bucurii şi necazuri, respiri acelaşi aer şi vine un moment în care toată viaţa ţi se dă peste cap. Dintr-o dată devii altcineva, de parcă te-ai transforma subit într-un actor ce intră în pielea unui personaj pe care trebuie să-l interpretezi tot restul vieţii”
În felul acesta reuşeşte autorul să dea viaţă, cu uşurinţă, gândurilor eroului său principal, Iustin, punându-l într-o legătură directă cu cititorul.
În romanul scriitorului Marian MALCIU, legătura dintre trecut şi prezent este un liant definitoriu pentru personajele sale, pentru personalitatea acestora. Astfel, viaţa personajului principal, aşa cum este cunoscută şi prezentată până la momentul accidentului, este fracţionată în mod brutal, între trecut şi prezent, de un vid de amintiri, foarte importante de altfel, din preajma accidentului, această fracţiune reprezentând nodul gordian al vieţii sale.
Iuliana, sora lui Iustin, este o tânără deosebită, cultă (profesor universitar), frumoasă, dar necăsătorită, a cărei percepţie faţă de bărbaţi a fost marcată, în mod negativ, de un tânăr din trecut, ce nu avusese o atitudine tocmai potrivită.
Şi în trecutul doctorului Eugen Tomescu se pare că destinul îşi pusese amprenta, deoarece, fiind în pragul admiterii la facultate, având opţiune pentru ASE, moartea violentă a tatălui, cauzată de un accident rutier, precum şi faptul că el avea convingerea că tatăl său ar fi putut fi salvat, l-au determinat să-şi schimbe opţiunea de admitere în învăţământul superior, chiar în ultimul moment, îndreptându-se către Medicină.
Doctor Pavelescu Laura, întâmplător sau nu, este personajul căruia autorul îi construieşte un trecut comun cu al doctorului Eugen Tomescu, fiind, însă, generos (după cum am remarcat şi subliniat şi la romanul „Ispita”, personajele feminine ale autorului, întotdeauna sunt pline de calităţi, astfel că şi anumite defecte sunt îmbrăcate în aşa fel încât, la final, să pară tot calităţi), creionându-i acesteia un caracter deosebit. Se cunosc încă din facultate, ea o fată foarte frumoasă, dar în aceeaşi măsură serioasă, preocupată de studiu, care pune la punct, fără drept la replică, pe tânărul student Tomescu, „îndrăgostit trupeşte” de frumoasa studentă. Tot trecutul îşi pune amprenta în mod definitiv pe viaţa ei, cu trei ani în urmă, atunci când i-a arătat iubirea, dar i-a şi răpit-o, după doar trei zile, lăsându-i-o zălog pe Daniela-Maria, copie fidelă şi mărturie a iubirii sale „pentru dragul ei Tinu”, alias Iustin Dobrescu.
Astfel autorul Marian MALCIU dovedeşte o adevărată abilitate în a mânui destinele personajelor sale, vieţile acestora, dar vom observa că şi sentimentele ce le trăiesc, prin specularea antecedentelor fiecărora dintre ele, sunt la fel de abil folosite.
Ca şi în romanul „Ispita”, autorul îşi supune personajele feminine, în special, unor momente sensibile în „oglindă”, unor dedublări raţionale, foarte elegant punctate efuzional, liric-erotic-discret, selectând anumite elemente din spaţiul unei memorii psihologice. În asemenea condiţii, aceste personaje încearcă să-şi înţeleagă trăirile, lipsurile, neîmplinirile, prin aşa numitele dialoguri purtate cu „eu-l personal”, în puţinele clipe de intimitate, ce şi le puteau oferi.
Remarc stilul analitic, intelectual, care nu dispreţuieşte metafora, folosind-o fără a se feri acolo unde consideră. De asemenea, evidenţiez frazarea amplă, tinzând a se mula după toate meandrele gândirii, comparaţia plasticizând revelaţia unei idei.
De remarcat subtilitatea autorului şi în ceea ce priveşte atingerea unor aspecte sociale, nemulţumiri personale, legate de salarii, de organizare a vieţii în general, lipsa dotărilor din spitale, scoase în evidenţă prin vocea personajelor sale.
După cum chiar titlul sugerează – „Tainicele cărări ale iubirii”, romanul domnului Marian MALCIU ne conduce prin lecturarea acestuia într-o incursiune realistă, printr-un labirint al vieţii, determinându-ne, legaţi la ochi, precum protagoniştii copertei ce îmbracă această poveste, alături de Iustin Dobrescu, să păşim pe urme ale trecutului, să descoperim calea spre adevăr, întâi printre umbre, apoi spre lumină, printre vestigii romantice pierdute cândva şi regăsite, spre viaţă, spre fericire. Deznodământul final fiind, Iubirea.
Voi cita dedicaţia de pe cartea primită, în dar, de la autorul Marian MALCIU:
„Încercare de schimbare a mentalităţii unor oameni, după modelul propus de autor”
Da. Cred că aceasta a fost ideea, în sine, de la care autorul a plecat în momentul în care s-a apucat de scris. De a prezenta modelul creat după chipul şi asemănarea sufletului său. Exemplul lui: „Se poate şi aşa”. În acest sens, a creat un anumit colectiv de medici, minunat creionat, care a reuşit să se mobilizeze în mod exemplar doar spre binele pacientului şi în interesul acestuia. Situaţie ideală şi care, ştim bine, nu este tocmai cea reală a zilelor noastre. Şi mă întreb: De ce ar trebui să fie astfel? De ce nu poate fi aşa cum sugerează autorul nostru? Să fie atât de greu?
Cu acest roman, Marian MALCIU demonstrează, încă o dată, maturitatea si complexitatea unui scriitor care stăpâneşte atât complicate mecanisme ale naraţiunii, cât si un fond tematic incitant, filtrat, după cum spuneam, la nivelul prozei de factură obiectivă, personajele sale purtând amprenta mediului psihologic-social-uman.
Cu speranţa sinceră că acest roman va virusa anumite mentalităţi…
Vă mulţumesc şi vă felicit, din suflet, domnule Marian Malciu!
Cu preţuire,
Olguţa Luncaşu Trifan
29.04.2015
Iaşi
-->
Comentarii
Da! Excelent, domnule Ioan Muntean! Acum imaginea "Tainicele (or) cărări ale iubirii", este completă! Vă mulţumesc frumos!