Cu totii simtim nevoia de o defulare. Stresul, stilul de viata alert, oboseala, ne umplu subconstientul cu numeroase probleme si neconcordanţe. Insa orice scriitor iti va spune ca el si-a gasit medicamentul: scrisul.
Un scriitor nu-si expune sentimentele direct pe hartie. El se “joaca” si invarte cititorul intr-un labirint al sensurilor si paradoxurilor. A invata sa citesti printre randuri inseamna a invata sa descifrezi un profil al scriitorului.
Incepe prin a-ti nota sentimentele. Fa-ti un caiet in care sa-ti notezi zilnic impresii, evenimente, tot ce-ti vine tie in cap. Si daca esti un scriitor aspirant, vei vedea imediat ca aceste impresii sunt un izvor de inspiratie.
Ma voi referi la terapia prin scris nu ca un domeniu neconventional al psihologiei, ci ca un fapt comun al tuturor scriitorilor.
Cand scrii, iti expui, mai mult sau mai putin, viata. “Inspiratia, adica izbucnirea inconstientului, este fundamental vietii spirituale” spuna Freud, si nu putea sa aiba mai multa dreptate.
Subconstientul se oglindeste in orice scrie un autor. Acele “felii de viata” nu pot fi inspirate decat din propria viata, sau dintr-o viata paralela, una a alter-ego-urilor.
Poate cel mai mare beneficiu al scrisului este eliberarea de frustrari. Poti ucide, poti fi altcineva, poti face altceva, totul este permis intre paginile unei carti si totul ramane acolo. Astfel, cele mai bune carti ale secolului trecut au fost fanteziste si intrigante. Cartile pline de erotism sau senzualitate dezvaluie o dorinta apriga a autorului de a-si dezvalui o parte intunecata.
Genul liric este, intr-adevar, ideal pentru a te elibera de necazuri, pentru ca vorbesti la persoana I. Insa nu este si mai fascinant sa te ascunzi bine printre personaje si pretexte, ca nimeni sa nu-ti gaseasca esenta?
Scrisul este magic, si asta o stie oricine a pus vreodata mana pe un pix si a intrat intr-o transa, in care nu s-a putut opri din scris decat la ultimul semn de punctuatie. Dubla personalitate? Putin probabil. Univers compensatoriu? Cu siguranta!
Astfel, la fel cum Eminescu visa la un lac si la o luna deasupra teilor, scriitorul isi duce viata prin intermediul unor personaje libere, care ajung sa-l controleze pe el, si nu invers. Atasamentul pentru scrierile personale este bine cunoscut, iar un scriitor este mereu mandru de alter-ego-ul lui, mereu fidel, mereu loial, care-i dicteaza viata paralela.
Si astfel inchei teoria terapiei prin scris. Concluzia? Orice scriitor profita la maxim, dar involuntar (de multe ori) de terapia prin scris. Fie ca isi plange viata, fie ca si-o slaveste, scriitorul isi iubeste creatia literara la fel de mult pe cat se iubeste pe el insusi. Pentru ca stie ca viata lui nu poate exista fara acea scriere, iar reciproca este mereu valabila. Lenus
-->
Comentarii