11. (poezie, poem)
~ ciclu Dincolo de toamne ~
Memorii în versuri lungi despre iubire, pierdere şi singurătate #11
Motto: „Când firele de păr se țes în alb, privirea nu mai caută drumul de sub picioare, ci cerul care ne-a îngăduit o vreme.” (Anonim)
Toamna din privirea ta
Doinei mele dragi, în anii maturității noastre târzii
Zăream pe chipul tău fire de argint și crizantemă,
Iar trecerea anilor nu mai era o problemă,
Mă vei privi și mâine cu ochii tăi cei blânzi,
Chiar dacă tinerețea n-o să mai poți s-o prinzi.
Purtam pe umeri toamne, dar ne iubeam la fel,
Când viața ne strângea ca pe un vechi inel;
Acum, septuagenar, privesc o poză veche,
În care am rămas cea mai frumoasă pereche.
Voi prețui și-n moarte acel zâmbet curat,
Ce peste riduri multe subtil s-a așezat,
Aproape de șaizeci de ani erai o zână stinsă,
Cu inima de dor și de lumină prinsă.
O, universul întreg se oglindea în noi,
Când ne plimbam alene prin parcul plin de ploi,
Bătrânul de acuma te va căuta mereu,
Căci ai lăsat un gol în tot sufletul meu.
Sărbătoream maturitatea în doi, pe un divan,
Fără să știm ce crunt va fi următorul an,
O toamnă aurie a fost privirea ta de ieri,
Ce azi îmi dă putere în nopți de mângâieri.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii