Toate păcatele noastre de Mihail Victus – recenzie

[Adrian Scriminț]

Toate păcatele noastre de Mihail Victus – recenzie De mult nu am mai devorat atât de rapid o carte, special pusă de-o parte pentru lecturare pe malul mării, ca aceasta de față, inspirată cel mai probabil din fapte reale. Romanul începe cu o acuză, poate întemeiată sau neîntemeiată, iar scriitorul ne poartă cu iscusință, sub forma unor clișee, de la trecut la prezent sau viceversa prin stările psihologice ale personajelor sale. Două școlărițe se îndrăgostesc de profesorul lor Horia, una în sensul agresiv al cuvântului, bravând că profesorul ei i-ar fi făcut avansuri în incinta școlii iar alta îi ia apărarea. Acuzatul este apărat de Irina, sora acestuia, care pe parcursul romanului are și rol de povestitoare. M-a încântat vădit faptul că, față de anumite scriitoare care își asumă în plan primordial rolul unor bărbați și îi feminizează cu succes de nu se văd (fără voia lor), aici este aproape pentru prima dată când întâlnesc ca un scriitor să se pună empatic sub pielea unei femei, și o face veridic și cu naturalețe. De-a lungul paginilor acțiunile prind forme galopante, iar rapiditatea cititului mi s-a transformat după jumătatea cărții într-o adevărată isterie. Chiar încercam să intuiesc care ar fi fost deznodământul idilei și, dacă am ghicit sau nu, las secretul la latitudinea mea personală, pentru că nu aș dori să vă dezvălui finalul, clar, sau lăsat cu interpretare. Reușit și harul scriitorului de a ne da momente de respiro, povestitoarea refulându-se sub protectoratul Taniei, a prietenei sale, sau la serviciu, preluând rolul de asistent social, dedicată fiind lui Gabriel Teodorovici, pacientul pe care îl are în îngrijire, un fost dirijor notoriu care s-a retras din viața artistică din cauza artritelor severe cu decenii buni în urmă. M-am temut de faptul că scriitoul avea să îl uite pe acest Teodorovici, însă nu a fost să se întâmple, finalul cărții excelând ca un moment de acalmie cu acesta. Ca să concluzionez, romanul „Toate păcatele noastre” poate fi citit pe malul mării, în pauza de la serviciu, în autobuz, înaintea intrării în cabinetele dentare, în parc sau înainte de culcare, mai ales că ne confruntă vădit cu realitatea cotidiană, în contextul în care într-o mare măsură nu mai citim atât de preponderent lucrările de beletristică ci materiale motivaționale sau documentare...

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]