În lacrima căzută-n dor de tine,
am tot cântat să îţi clădesc altarul,
si tot suind al clipei deal pe râne,
înfiptu-mi-ai adânc în piept pumnalul.
Când peste tot erai suflat de vânturi
şi-n clipele ce te clădeau în mine,
te-mbrăţişau atâtea calde gânduri
c-ai să îmi curgi ca sângele în vine.
Chemat de-un vis curat în nopţi senine,
ecoul răzvrătit al unui miez de vară
mă ameţea; când vine, când nu vine
şi-n pumnii grei mă tot strângeam fugară!
Paingini îşi clădesc pânzele fine,
sub pleoapa mea, de-atâta aşteptare.
Din clipa ce te-ai dus, e-un gol în mine,
şi reci tăceri dau buzna-n calendare.
Pe urma ta, tot scrijelind asfaltul
tocite-mi sunt durerile-n priviri
şi-n ăl sărut vâslesc de-atunci păcatul:
de-a mă ruga să n-ai alte iubiri!
Şi te blestem, să ne vedem cu bine
şi-n ziua disperării-n hohote să plângi,
că ai lăsat un gol imens în mine
să ai un loc de-ntors, când te mai frigi!
-->
Comentarii
Felicitări! Frumos poem
Multumesc Patricia! cu respect