Tot mai singur în cerc

Tot mai singur în cerc

Cavalerule semit,
nicicând nu l-ai invins pe Allah,
ştiu, pe oameni întotdeauna,
pustiit de ultimul gând, singur eşti acum
certându-te cu demiurgul.
De ce strigi? Ţipătul tău nu te mai sperie,
plângi,
lacrima ta va înflori acest măr uscat.

Tot mai singur în cerc când afli
că nici uitarea
nu poate şterge sângele minciunii, când
drumul se-afundă-n coloane de păpădii,
despici misterul cerului cu sabia-ţi lucitoare.

Iată visele tale inutile
ca o agendă uitată în tren,
şi morţii tăi dragi mângâindu-te pe frunte,
şi tu, tânar şi fericit, aşteptând o nouă clipă...

O linişte albă îţi umple sufletul
ca zâmbetul meu ce-ţi alină rănile
acolo unde Moarte nu este, doar Iubirea-Durere...

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->