Martie este prima lună din calendarul roman şi a treia din calendarul iulian şi gregorian şi este dedicată lui Mars, zeul războiului.
Rădăcina lingvistică a cuvântului originar se păstrează prin denumirile zonale: Mart, Mărţişor, Martiu, Germinar, Germinariu şi exprimă trezirea la viaţă a naturii înconjurătoare şi încolţirea seminţei semănate.
În luna martie încep lucrările de primăvară: aratul, semănatul, curăţatul livezilor şi grădinilor, scoaterea stupilor de la iernat, retezatul fagurilor de miere (leac în medicina populară).
Indiferent dacă data sărbătorilor este fixă sau mobilă, acestea constituie un străvechi început de an agrar, cu obiceiuri de o mare frumuseţe.
Se spune că în martie:
- vor fi ploi în atâtea zile în câte va fi negură
- câte zile va fi rouă, în atâtea va fi brumă după Sărbătorile de Paşti iar în august vor fi neguri care vor cauza stricăciuni holdelor şi poamelor
- de nu va ploua, va fi pâine din belşug
- de va cădea Pastele în această lună şi va ploua, atunci cincizeci de zile va ploua sau va fi înnorat
- în 21 ale lunii ziua este egală cu noaptea şi Soarele intră în semnul Berbecului, timp prielnic negoţului şi călătoriilor
- de va fi tunet când intră Soarele în acest semn atunci va fi frică între oameni.
1 Martie – Mărţişor – Baba Dochia
1 martie este ziua în care celebrăm venirea primăverii şi sărbătoarea specific românească: „Mărţişor”.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, în dimineaţa zilei de 1 martie, mărţişorul era primit de copii de la părinţi, înainte de răsăritul soarelui. Mărţişorul, de care se agăţa o monedă metalică de argint, sau uneori, de aur, se purta legat la mână, în piept, sau la gât. În funcţie de zona etnografică, mărţişorul era scos la o anumită sărbătoare a primăverii (Măcinici, Florii, Paşte, Arminden), sau la înflorirea unor arbuşti şi pomi fructiferi (măceş, porumbar, trandafir, păducel, vişin, zarzăr, cireş etc.) şi agăţat pe ramurile înflorite, astfel, purtătorii Mărţişorului nu vor fi arşi de Soare în timpul verii, vor fi sănătoşi şi frumoşi ca florile, plăcuţi şi drăgăstoşi, bogaţi şi norocoşi, feriţi de boli şi de deochi. Mărţişoarele se dăruiau în perioada echinocţiului de primăvară, când apărea pe cer Luna Nouă. Aromânii puneau Mărţişorul în ajunul zilei de 1 martie.
Se consideră că mărţişoarele sunt aducătoare de noroc şi fericire, de-aceea simbolurile tradiţionale sunt: trifoi cu patru foi, coşar, potcoavă sau inimă, la care se adaugă şnurul împletit din alb şi roşu. Firul roşu semnifică iarna, iar cel alb, primăvara.
Descoperirile arheologice ne arată că celebrarea primăverii în această zi, datează de acum opt mii de ani şi că pe vremea dacilor, simbolurile primăverii se confecţionau iarna şi se purtau doar, dupa 1 martie. În acele vremi, mărţişoarele erau constituite din mici pietricele albe şi roşii, înşirate pe o aţă, sau constau în monede atârnate de fire subţiri din lână, negru cu alb. În funcţie de tipul monedei, recunoşteai statutul social al celor care o purtau: aur, argint sau bronz. Dacii credeau că aceste amulete sunt aducătoare de frumuseţe şi fertilitate şi le purtau până când începeau copacii să înflorească, după care le atârnau de crengile acestora. Mărţişorul mai reprezintă şi funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului adunate într-un şnur bicolor, simbolizând iarna şi vara.
Prima zi de primăvară este şi ziua Babei Dochia, cea care reprezintă unul dintre importantele mituri româneşti.
Una dintre variantele acestui mit, povesteşte că, «Baba Dochia ar fi avut un fiu, pe nume Dragobete, care s-a căsătorit împotriva voinţei ei.
Pentru a-şi necăji nora, într-o zi rece de iarnă, Baba Dochia a trimis-o la râu să spele un ghem de lână neagră şi să nu se întoarcă până când acesta nu se va face alb. Fata a spălat până au început să-i sângereze degetele, însă lâna, tot neagră a rămas. Disperată că nu se poate întoarce la barbatul iubit, fata a început să plângă. Plângea atât de tare, încât un fecior pe nume Mărţişor, a auzit-o şi apropiindu-se, a întrebat-o, ce s-a întâmplat? Fata i-a povestit, iar flăcăului i s-a făcut milă şi i-a oferit o floare roşie, cu care să spele lâna. Fata i-a mulţumit, a pus floarea în apă şi cu uimire a constatat cum lâna s-a albit. Bucuroasă, s-a întors acasă, unde a povestit ce i s-a întâmplat, numai că soacra nu s-a bucurat deloc, dimpotrivă a acuzat-o că feciorul Mărţişor ar fi iubitul ei.
După această întâmplare, Baba Dochia a fost convinsă că a venit primăvara (altfel de unde să fi avut Mărţişor floarea?) şi a pornit cu turma spre munte. Pe drum, rând pe rând şi-a scos cele douăsprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul. Numai că vremea s-a schimbat, a început să ningă, să sufle vântul şi să îngheţe totul, chiar şi Baba Dochia împreună cu turma ei. Legenda spune că aşa s-au format Babele din Munţii Bucegi, această mărturie vie a mitului românesc.
O altă variantă arată, cum îşi începe Baba Dochia urcuşul pe munte, alături de Dragobete, fiul său. Pe drum, pentru că începuse o ploaie de nouă zile şi nouă nopţi, baba a început să-şi arunce cojoacele îngreunate de apă».
Tradiţia ne spune că vremea schimbătore de la începutul primăverii, se datorează Babei Dochia care-şi scutură cojoacele de ploaie sau zăpadă. Dochia se ceartă şi cu ciobanii, care-i spun că încă nu e vremea urcatului la munte, dar şi cu Marte, căruia-i vorbeşte foarte urât. Supărat, Marte împrumută câteva zile urâte de la fratele lui mai mic Februarie, cu care o îngheaţă pe Baba Dochia.
Prima zi de primăvară semnifică şi intrarea în cele nouă zile ale babelor, când femeile îşi aleg una dintre acestea pentru a vedea cum le va fi norocul peste an.
Legendele Babei Dochia ne introduc în lumea satului românesc, la nelipsitele tensiuni dintre soacră şi noră, care aici redau metaforic opoziţia dintre Anul Vechi care moare şi Noul An care se naşte, dintre iarnă şi vară, frig şi căldură, sterilitate şi fertilitate.
Precum Ursitoarele care torc firul vieţii pruncului la naştere, Baba Dochia toarce firul anului la naşterea timpului calendaristic, primăvara. Întrucât Mărţişorul este inseparabil de tradiţia Babei Dochia carpatice - zeiţa maternă, lunară şi echinocţială - se poate afirma cu certitudine vechimea multimilenară a obiceiului.
Pusul babelor
Repartizarea celor nouă sau doisprezece zile ale Babei Dochia persoanelor de sex feminin dintr-o colectivitate (familie, vecinătate, serviciu), pentru a afla cum le va fi firea de-a lungul anului, este cunoscută sub numele de Pusul Babelor. Criteriul cel mai obişnuit pentru împărţirea zilelor este vârsta participantelor. Firea, sufletul, dar şi norocul persoanei se aprecia în raport cu vremea din ziua aleasă.
Casa cu ogradă
În termeni populari, Coroana Boreală este numită Casa cu Ogradă. Steaua geamăna din constelaţie reprezintă casa, iar stelele din jur, gardul ogrăzii.
Moşii de iarnă
Ziua care precede Lăsatul Secului de Brânză sau Lăsatul Secului de Carne, dedicată morţilor, moşilor şi strămoşilor, se cheamă Moşii de Iarnă. Împreună cu Moşii de Sâmedru formează Moşii cei Mari de peste an. La Moşii de Iarnă se împart vase umplute cu mâncare gătită sau cu apă.
Lăsatul de clisă
O sărbătoare nocturnă, sinonimă cu Lăsatul Secului de Carne, este Lăsatul de clisă, când, pe perioada Postului de Paşte, se întrerupea mâncatul slăninii, aliment de baza în satul tradiţional.
Buruiana lui Marte
Urzica este prima plantă comestibilă a primăverii, culeasă şi este dedicată zeului Marte. Această plantă este leac apreciat pentru vindecarea bolilor, colorant vegetal, iar din fibrele ei textile, se confecţionau saci.
În vechime se spunea că urzica, fiind plantă sacră, trebuie mâncată în anumite perioade ale primăverii: Zilele Babei Dochia, Săptămâna Patimilor, Sâmbăta Paştelui şi altele.
[…]
-->
Comentarii
Multumim din inima ! Doamne ajuta!