Frunză verde lobodă.
M-am dat jos din baobab
Şi-am pus cuvinte, cu lopta
Ca să vă scriu o poezie.
Se întâmplă des aşa minune,
Iar când mă chinuie talentul
Şi din minte îmi sar aşchii,
Vai de cei ce stau în cale !...
Vă place ?... Nici mie. Dar ce pot să fac dacă s-a umflat talentul în mine, de e gata, gata să dea pe dinafară ?... Nu trebuie să mă manifest, întru potolirea efervescenţei creatoare care, pârdalnica, este pe cale de a comite o crimă ?...
De fapt, nici nu aş fi primul care recurge la o astfel de metodă. E plin Internetul de asemenea creaţii memorabile. Probabil că de la ele mi se trage seva inspiraţiei debordante care mă chinuie. Totuşi, ceea ce mă bucură enorm, este faptul că, deşi am o vastă experienţă poetică, încă nu am ajuns în Analele Literaturii Române. Dacă, Doamne-fereşte, s-ar fi întâmplat o asemenea dramă, parcă văd armatele de critici şi de analişti literari care ar fi forfecat cu migală fiecare cuvinţel în parte, pentru a crea şi recrea din poezia mea, imagini care, nici mie şi nici altui om normal de pe această planetă nu i-au trecut vreodată prin minte. În treacăt, fie spus, creaţia mea este mult prea aproape de perfecţiune încât să mai existe loc pentru vre-un fel de critică. Dar să nu divaghez ... Ce vă spuneam ?... Da, vorbeam de spre criticii literari... Parcă văd viitoarea recenzie a poeziei pe care tocmai am prezentat-o:
"Începutul câmpenesc al acestei poezii, (unii poate vor prefera "campestru" în loc de "câmpenesc") ne transmite ... bla ... bla ... bla ...!" De ce câmpenesc ?... Simplu. Pentru că începe cu "foaie verde...", chiar dacă in cel puţin 50% din cazuri, loboda poate avea şi frunzele roşii ... Şi dă-i ... şi dă-i ... In sfârşit ... Zarzavat ...
Partea interesantă abia de la cel de al doilea vers începe ...Toţi se vor strădui, din toate puterile, să găsească o explicaţie logică pentru a demonstra cât mai convingător cu putinţă, care au fost adâncile motive pentru care, în versul doi nu am folosit numele unui arbore autohton. Măr, păr, cireş, corcoduş, sau, mă rog ... nuc, ca să se apropie cât de cât de dimensiunile arborelui exotic, pomenit. Bineânţeles că, oricât vor bate câmpii (sau savanele) nu vor reuşi, aşa că se vor lăsa repede păgubaşi şi vor trece la analiza celui de al treilea vers. Vouă, nu cumva să vă treacă prin minte să legaţi în vreun fel acest nume de zorii civilizaţiei şi de arborele din care strămoşul omului a ... că, zău, mă supăr. Iar când mă supăr, fac urât !... Adică mai "comit" o poezie. Să nu ziceţi că nu v-am spus !... E treaba voastră !...
Versurile al treilea şi al patrulea vor fi mult mai uşor de explicat.
"Tocmai pentru a nu altera în vreun fel acel suflu câmpenesc de care vă vorbeam la început a fost folosit numele unei unelte prozaice şi nu a fost amestecată în nici un fel tehnica modernă, aducând în discuţie, escavatoarele, elevatoarele, camioanele sau alte creaţii tehnice automatizate, care au rolul de a deplasa mari cantităţi de materiale, în cazul de faţă, fie ele şi cuvinte...
Cât despre ultima strofă, ea reflectă cu prisosinţă strădania creatorului care trece prin "chinurile facerii", în nestrămutata sa dorinţă de a-şi face cunoscute crezurile şi trăirile interioare şi ... şi ..."
Gata. O să încerc să mă opresc aici. Dar credeţi că pot ?... N-aş putea să o fac, fără a vă arăta că aceeaşi poezie ar putea fi transpusă într-o cu totul altă manieră:
Frunză verde, floare, crin
Te slăvesc cuvânt divin,
Precum şi pe cel ce ştie
Să compună o poezie
Recunosc, nu e uşor
Să dai viaţă vorbelor.
Dar e bine să o faci,
Chiar la unii, de nu placi !...
Pe asta, vă las să o analizaţi voi !... Până atunci vă urez o seară bună şi cât mai plăcută.
P.S. Să nu vă supăraţi pe mine că v-am făcut să pierdeţi timpul cu aberaţiile mele !...
-->
Comentarii