TREC ANII PESTE VREME...

Trec anii peste vreme

și vremea peste ani –

nici gândul nu mai poate

din urmă să-i ajungă,

la poarta neuitării

doar lava din vulcani

cu amintiri aprinse

încearcă să mai plângă.

 

Nici timpul nu mai vine

în ritmul său banal,

secunde dilatate

duc ziua mai departe,

trecând-o peste noapte

pe coama unui val

din marea zbuciumată

a vorbelor deșarte.

 

Se clatină lumina

din falnicul văzduh

de-atâta grea prostie

de-a valma aruncată

din guri neostenite,

dar fără pic de duh,

ce-și caută cuvântul

în coada de lopată.

 

Dar mă ascund îndată

în golfu-adiacent

să regăsesc tăcerea

în umbrele opace

aduse peste noapte

de visul ascendent

din margini de iubire,

venită să mă-mpace.

 

Deodată și tăcerea

se-așterne ca un scut,

o liniște cerească

pe gânduri se întinde,

vin amintiri senine

pe aripi de sărut

iar dorul tău, iubito,

în brațe mă cuprinde.

 

 

 

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->