Un albatros mai moare în odaie.
Blesteme-mperecheate, în cunună,
Dezbracă aşteptările de straie.
Când piramida-mbracă două umbre
Cărări de paşi, în şerpi, se strâng sub dună,
Gorgona-şi împleteşte plete sumbre,
Cu fiecare trecere de lună.
Cuie de aur mă străpung, prin oase
Lăsând prin aer ultima bătaie
De aripi, să ascută fier de coase
Şi-un albatros să moară în odaie
Sfârşind pe stânci, sub flori de spumă, marea
Aşteaptă albatroşii să apună
Prin fulgi şi scoici, urmând prin stropi chemarea.
Blesteme-mperecheate, în cunună,
Vor naşte cai cu aripi, în ceairuri,
Ce vor urca la cer, întoarsă ploaie,
Dar pân-atunci, neliniştea, în şiruri,
Dezbracă aşteptările de straie.
Dezbracă aşteptările de straie
Blesteme-mperecheate în cunună.
Un albatros îmi moare în odaie
Cu fiecare trecere de lună.
|
Comentarii
Cu fiecare trecere de lună
Un albatros mai moare în odaie.
Blesteme-mperecheate, în cunună,
Dezbracă aşteptările de straie.
Felicitări! Pentru această glossă minunată