TRIBUNALUL TIMPULUI
Am fost îndrăgostiţi, unul de celălalt,
în vremuri ce par atât de vechi, prăfuite
şi credeam că toate au rămas
amintire într-o ramă,
ascunsă, în acea zi de septembrie.
Ne despărţisem printr-un lung sărut,
dar păstrasem îmbrăţişarea
şi ca într-o gară,
fiecare căuta grăbit peronul,
trenul în direcţie opusă.
Cu speranţa, că timpul va descânta durerea,
ne obişnuisem să trăim separaţi,
neştiind că liniştea,
poate să suporte atâta suferinţă...
Era liniştea dinaintea furtunii,
ne-a răscolit adâncul inimii,
s-au reaprins scântei
şi ne-am trezit cu sufletele vălvătaie,
adevărate văpăi.
Tăcerea dintre noi devenise agasantă,
în aer pluteau întrebări,
mai ales una aştepta răspuns:
,, ne mai iubim sau întrebând greşim? ''
n-am fi ştiut niciodată,
dar la Tribunalul Timpului,
am câştigat sentinţa.

Comentarii
Multumesc, Gabriela Mimi Boroianu pentru selectie si apreciere !
Iti multumesc, CIOBOTARIU MARIA, pentru lectura si apreciere !
Tocmai de la acest citat s-a nascut poezi. Multumesc, Lilioara Macovei , pentru popas, lectura si apreciere!
Taifas 4
Cu admirație!
Frumos poemul, chiar dacă liniştea dinaintea furtunii/răscoleşte adâncul inimii, chiar dacă tăcerea dintre cei doi devenise agasantă.
Finalul este... amprenta ta:
,,, ne mai iubim sau întrebând greşim? ''