Trecatorule. Cauta impreuna cu noi o clipa de Adevar. Zambeste. Omule. Trecatorule. Tarziu in noapte, mastile actorilor se vor fi topit demult. RESPIRA. Omule. Trecatorule. TEATRU. »
Asa îsi începea prima editie, festivalul de teatru sibian « Respira Teatru. 25 de ore de teatru non-stop » în ultimele zile ale lui martie 2011. 26- 27 martie au fost zile cu mult teatru bun si de calitate,cu spectacole alese si sali arhipline ; asa încât am putea zice ca am sarbatorit din plin ziua internationala a teatrului.
Am tinut sa mentionez aceste câteva detalii despre acest proiect concretizat la Sibiu, pentru ca este o prima editie foarte reusita si sincer,merita toate aplauzele noastre. Nu ma asteptam asa cum nici ei, dupa cum bine spunea si unul din « capii rautatilor » în încheierea festivalului, la o asemenea amploare pe care a luat-o un proiect axat initial doar pe o mâna de iubitori de teatru si cultura si sincer ma bucur pentru aceasta evolutie si pentru simplu fapt ca am vazut o organizare impecabila, spectacole foarte bune si oameni faini adunati laolalta pentru o clipa de cultura.
Dar sa ma explic mai pe larg si sa concretizez elogiile mele prin cel mai simplu lucru pe care-l poate face un privitor de teatru : o mica cronica la unul dintre spectacolele de clasa ce nu degeaba s-a plasat în încheiere.
Treapta a 9-a, dupa textul lui Tom Ziegler si în regia Adrianei Popovici, s-a jucat duminica seara în Sala Studio a Teatrului National « Radu Stanca » din Sibiu, avându-i sau mai bine zis avându-le ca protagoniste pe cele patru « oglinzi » feminine, actritele Valentina Zaharia, Iolanda Covaci , Patricia Katona si Monica Sandulescu. Spectacolul a fost premiat, pe buna dreptate, în cadrul Proiectului Comedia Tine La Tine(ri), organizat de Teatru de Comedie Bucuresti cu premiul pentru cea mai buna actrita într-un rol principal, Iolanda Covaci, rolul Melissei Wright, si mentiunea speciala a juriului pentru Valentina Zaharia în rolul Joannei McNeal si premiul pentru cea mai buna actrita în rol secundar, Monica Sandulescu în rolul tinerei reeducate, Tracy Mandy.
Va întrebati desigur ce legatura au oglinzile cu Treapta a 9a si cu toata aceasta introducere teatrala. Ei bine am sa ma explic imediat. Piesa este un periplu prin viata unei femei care a avut de luptat cu alcoolul, consecinta a problemelor familiale, a propriei mame si chiar a pierderii de sine, si care trebuie sa treaca peste anumite etape ale terapiei grupului de alcolici anonimi. Cam despre asta se vorbeste în spectacol, dar mai e ceva… prezenta unei fetite de 16 ani, care apropo a fost jucat perfect de Iolanda Covaci, încât m-a facut sa-mi pun întrebarea daca e o tânara adolescenta cu o pasiune nebuna pentru teatru, atât de bine m-a pacalit ca sa zic asa. Melissa Wright e cea care tese actiunea acestei piese, e copilul cu maturitate precoce, copilul-mama asa cum îi si reproseaza propriei mame care în perceptia ei, e vinovata ca i-a parasit si din cauza careia acum e nevoita « sa faca jogging la 5 dimineata, sa faca un fel de yoga pentru auto-cunoastere si sa faca conversatii banale cu Tisy, noua sotie a tatalui ».
« Asa e, tu ai fost mama mea, când eu eram beata, tu ma aduceai acasa de prin baruri, tu faceai de mâncare ca sa nu stie tatal tau ca mie mi-era rau sus de la atâta bautura » este declaratia Joannei, mama care recunoaste ca nu a fost în stare sa duca o casnicie « perfecta » pentru sotul ei si care a luat calea lasitatii alcoolice, renegând si dorind cu ardoare sa uite tot. Dar tot ea este cea care a plecat si a acceptat suferinta unei clinici de boli nervoase, acolo « unde nu este un loc pentru copii, cum îmi spunea tata », daca ar fi s-o auzim pe Melissa, care apoi continua cu replica superba « dar nici pentru mama mea nu este ! ». Joanna a dorit o purificare cu adevarat dincolo de mai mereu prezentele corectari si acoperiri ale fiicei si sotului de teama aparentelor si a unei « imagini perfecte de pastrat ».
Pe lânga acest schimb de roluri si psihologii asumate, mai avem doua participante la aceasta viata. Una este prietena de suferinta si sponsorul ei în cadrul « Alcoolicilor Anonimi », o femeie care si-a pierdut copilul la nastere din cauza sevrajului de alcool, dar o mâna de fier îmbracata în catifea, care o tine bine de mâna pe Joanna, si-i este sprijin mult mai devotat decât mama ei. Alaturi de ea, Tracy Mandy, o tipa cu multe condamnari la activ, cu multe expresii de jargou adolescentin stradal, dar care o iubeste nespus pe « mama ei » cu chip de Joanna. Aceste doua personaje din urma, nu însa cu o importanta mai redusa, creeaza echilibrul piesei, pentru ca oricât de ciudat ar parea, Joanna si Melissa reprezinta ideea de « normal », caci ele mai pot schimba ceva, nu exista un « copil mort, caruia îi cer iertare la malul marii în fiecare an » asa cum se pedespeste singura prietena ei, si nici o mama disparuta si insensibila cum a avut Tracy. Cuplul acesta din urma face tot posibilul sa forteze împacarea si constientizarea unei noi sanse a vietii pentru cele doua, una prea sensibila si emotionata, cealalta prea rece si orgolioasa, ce nu recunosteau nici una ca le e dor una de cealalta fara prea multe imbrobodeli în cuvinte si primiri emotionate. Pâna aici e totul minunat, ai zice ca pâna la urma se vor împaca si vor trece peste aceasta treapta a noua, care presupunea « sa-ti ceri iertare celor carora le-ai gresit cel mai mult cât timp ai fost beata ». Dar iata ca scriitorul chiar a vrut sa joace un rol dublu aici, faustic chiar as zice. De ce, ma întrebati desigur. Pentru ca fetita, acel « monstru fara copilarie, aproape perfect în orice » îi cere mamei sa devina alcolica din nou ! Îsi vrea mama înapoi acasa, înapoi la fel, înapoi în rolul în care ea putea sa fie cu ea mereu, în care o putea depasi chiar fiindu-i de folos si poate as întrezari eu, devenind umana astfel, recapatându-si fata buna si copilaria totodata. Aici e nota cea mai înalta la care te aduce spectacolul, într-o regie perfecta cu un decor contemporan, dintr-un apartament cotidian, impersonal. Toata actiunea te duce ca-ntr-un carusel prin vai si munti de emotii, unele bune, altele enervant de obsedante, cum e cazul mastii lui Missi în viata ei alaturi de sotia nu prea desteapta a tatalui. Treci de la extaz la tristeti compatimitoare si partizane Joannei ; înnebunesti urmarind-o pe Tracy în jocul ei maniaco-depresiv de « copil-dur » datorita experientelor avute, care a învatat ca e mai bine sa râda si sa se laude cu astfel de cicatrici de razboi familial ; te enervezi la maxim privind calmul englezesc al Melissei dar plângi când surprinzi, asemeni marilor actrite, un licar care schimba imediat sentimentele si trasaturile fetei într-una de copil suferind si naiv si te lovesti de duritatea, amestecata cu durere si remuscare asumata a prietenei, mâna de fier din catifea pe care o simti la fel si tu ca spectator nu numai Joanna.
Sunt doar patru dintre oglinzile unei femei, caci putem spune pe buna dreptate ca mai sunt destule fete ale femeii care nu-s punctate aici, si sincer nici ca-si aveau rostul. Prietena, fata, mama, colega sunt doar tipologii aproximative care trec de la una la cealalta ca-ntr-un joc cu elasticul, încât la un moment dat nu mai stii cine pe cine joaca. Si pe buna dreptate se întâmpla asa pentru ca o fiinta umana, si mai ales o femeie e schimbatoare si are atâtea oglinzi în care sa se uite atunci când nu-i convine ce vede încât aproape imediat adopta un alt rol mai plauzibil emotiilor prezente. Singura, Joanna pare ca trece treptat prin fata tuturor oglinzilor, de la fiica de-nceput, la colega curajoasa de la birou, la prietena sincera de acasa, psihologul-mama perfect pentru Tracy, sotie sau ex-sotie, un pic geloasa, mama-amica si uneori chiar straina- atât de bine primeste loviturile Melissei- si ajungând pâna la urma la simplul rol, în fata singurei oglinzi careia i-a ramas confidenta pâna la capat, aceea de ..femeie. Simpla femeie care recunoaste ca are probleme, ca vrea sa si le rezolve si ca are curajul s-o faca, cu un pic de împins de la spate din partea prietenei si sponsorului ei.
Iata de ce am vorbit de oglinzi si iata de ce a,m considerat ca e un spectacol care merita luat în seama. Nu numai mesajul lui anti-viciu trebuie sa-l aveti în vedere ci si simpla persepctiva asupra unei femei. De aceea am început cu o întrebare, oarecum pentru a va face mai deschisi asupra aceea ce aveam sa scriu aici, dar si asupra dumneavoastra însiva. Daca va-ntrebati în continuare e bine, daca nu va invit ca de obicei sa mai luati o gura-de-teatru.
. |
-->
Comentarii