Te strig prin vise şi noaptea se destramă,
Tu poate eşti ori nu atât de aproape,
Icoana sfântă-mi lăcrimează în ramă,
Singurătatea-n umbre o să mă-ngroape.
Ard urmele sub paşi, stelele mă strigă
Din constelaţii aflate în mişcare,
Au lăsat raze, târziul să mi-l frigă
Şi stau în mine lumini şi depărtare.
Genunchii mi-s roşi de-atât destin de piatră,
Cu ei îndoiţi am mers până la capăt
Şi azi căţelul pământului mai latră,
Prin înălţimi fug gândurile-n treapăt.
În plete-mi plâng norii cu picuri de argint,
Stelele în gând pornit-ai să le numeri
Şi m-am pierdut în ochii-ţi verde labirint
În clipa-n care te-am strâns pe după umeri.
Nevoia aprinde tot sângele din trup,
În inimă îşi pune el însuşi întrebări,
Cum pot depărtarea uitării să ţi-o rup
Şi-n sufet iubirea să vină cu schimbări?
-->
Comentarii
Nevoia aprinde tot sângele din trup,
În inimă îşi pune el însuşi întrebări,
Cum pot depărtarea uitării să ţi-o rup
Şi-n sufet iubirea să vină cu schimbări?
Semn de lectură!
Minunate versuri am lecturat cu plăcere...Felicitări!