De la începuturi
eu şi tu am mers
pe drumuri asfaltate
ori pe poteci pietruite
eram primiţi cu uşa deschisă
până când soarta ne scotea afară
trimiţându-ne în altă parte
alteori era închisă
şi mergeam mai departe.
Oboseam
fericiţi şi mulţumiţi
sau
plângeam şi suspinam
de durere şi lipsuri nemăsurate
în timp ce copiii noştri
ne-ndemnau cu seninătatea privirii
să nu ne oprim
fiindcă mai existau şi alte uşi
ce ne aşteptau
deşi nu ştiam cum le vom găsi.
Uite aşa am colindat
pe drumurile timpului grăbit
intrând şi ieşind pe uşile vieţii
până când nepoţii năstruşnici
au scos oglinda începuturilor
să ne-arate argintul şi neaua
din păr şi de la tâmple.
Tu
draga mea
şi eu dragul tău
vedem cu drag şi duioşie
începuturile
apoi întoarcem privirea
spre ultima uşă
pe care mai trebuie
să intrăm.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii