Ştiu c-am să mor curând
boala îmi tot şopteşte asta
în timp ce matca lacrimilor
ţipă din adâncul rărunchiului
când solitudinea mă mângâie
cu palma Tatălui.
Gândurile mi se transformă
în cioburi şi se-mprăştie
pe nădejdea mea că Dumnezeu
mă va lua de mână
când trupul meu va-mbrăţişa
tărâna viermuită şi piatra funerară
va străluci în lumina soarelui
alături de insectele ce se vor zbengui
cu firele de iarbă şi cu liniştea.
Dragii mei
familie şi prieteni
printre lacrimi şi suspine
să nu uitaţi
să trăiţi şi să vă bucuraţi
când aminitirile cu mine
vor răsări în mintea voastră
ca mugurii din pomi şi vor înflori
că aşa vreau să vă văd de-acolo!
Te-aştept să vii după mine
printre frânturi de durere
nu-mi mai este teamă de tine
sunt conştient că vei veni
să-mi iei durerea bolii.
Doamne
să ai grijă de ai mei
după ce nu voi mai fi cu ei!
Mihaela Moşneanu
Comentarii
Bună ziua, doamna Aurelia!
Am scris aceste versuri cu gândul la oamenii bolnavi, care ştiu că vor muri într-o zi, că nu mai au şanse la viaţă, mult timp. Eu iubesc viaţa, şi cu bune, şi cu rele, aşa cum este ea. Sunt bine şi nu este vorba despre mine, personal. Cu mult drag şi respect, Mihaela