Petre îi lasă pe cei doi la locul în care s-au întâlnit şi simţindu-se în plus, se scuză:
- Eu trebuie să plec. Dacă aveţi nevoie de mine, mă sunaţi.
La întoarcere, singur în maşină, într-o intersecţie nu departe de acea barieră de cale ferată, un tânăr îmbrăcat pe jumătate cu haine de poliţist, plasat în mijlocul drumului, face cercuri în jurul unui bâţ ţinut într-o mână şi gesticulează cu cealaltă într-un fel anume. La vederea taxiului, se opreşte pe linia de mijloc şi întinde mâna în semn de oprire. Petre e derutat de aspectul individului şi nu ştie ce să facă. Opreşte totuşi.
- Sunt în misiune, trebuie să mă duci urgent la secţie! îl somează Milu pe şofer, luând un aer misterios.
- La care secţie? cască ochii Petre, gândindu-se la o secţie anume de spital. Şi cine plăteşte cursa?
- Turcu plăteşte!
- Eu vorbesc serios, omule? Eşti poliţist sau ce?
Milu întinde mâna gata să bage maşina în şanţ, dar şi-o retrage imediat şi se recomandă:
- Milu, ultimul nebun din sat! Acum merg la oraş.
Petre devine curios:
- Da’ de ce pleci din sat?
- A murit nea Ilie.
- Cine-i nea Ilie?
- N-auzi că a murit? A fost singurul om cu care m-am înţeles. Acum nu mai am pe nimeni.
- Şi casa ta?
- Ce casă? Nu-mi amintesc de nicio casă.
- Şi în pungă ce ai?
- E clasificat, dar ţie am să-ţi spun, am hârtie igienică.
- Bine îmi mai merge de-o bucată de vreme! se plânge Petre. Adun toţi nebunii de pe drumuri.
- Ai mai găsit vreunul ca mine? vrea să ştie Milu.
- Nu chiar! Aproape.
- Pot să-l cunosc şi eu?
- Nu cred.
- Maşina asta e a ta? Nu prea pare a fi taxi. Mi-o dai mie?
- Cu ce-oi fi greşit, Doamne? Te duc la uşa poliţiei şi te las acolo. Nu trebuie să plăteşti nimic. E bine aşa?
- Da’ tu unde mergi?
- Eu merg la gară, aştept acolo clienţii.
- Vreau şi eu la gară.
- Bine, dar mă laşi în pace pe urmă?
- Nu ştiu. Mă mai gândesc.
- Unde te duci omule?
- Ţi-am spus, nu ştiu, în lumea largă oriunde? zice Milu şi începe să recite:
„Fum, cenuşă, scrum!
Nu-i aşa că sunt nebun?”
Petre mai să cadă pe volan, iar Milu îi dă înainte:
- Cineva mi-a spus o vorbă, iar eu o iau de bună. Cică, dacă vrei să scapi de necazuri şi să ai succes, trebuie să ieşi din normal, adică să fii nebun. Ce zici?
- Tu, chiar eşti nebun?
- Să-ţi spun un secret: chiar sunt!
- Gata! Dă-te jos că am ajuns!
Milu îi aruncă o privire pe sub sprâncene şi coboară fără să protesteze, doar întrebând:
- Ne mai vedem?
- Sper că nu! vine răspunsul.
- Asta nu se ştie niciodată, mormâie Milu doar pentru el şi porneşte alene spre intrarea în gară.
*
Aşezat pe o bancă şi părând a fi în aşteptarea unui tren, Milu priveşte fascinat forfota din jur vreme de câteva ore. Trenuri vin şi pleacă, la fel şi oamenii.
- De ce s-or agita atâta? se tot întreabă el şi un cârâit amarnic venit din burtă îi dă un răspuns parţial.
Undeva, într-o parte a gării, o femeie se chinuie să încarce într-o furgonetă nişte lăzi cu stticle pe care le scoate dintr-un bar. La volanul maşinii, un individ stă cu mâinile pe volan şi o priveşte prin oglindă. Milu se apropie de femeie şi îi ia din mâini lada aşezând-o în maşină. Zice:
- Dacă mai sunt, te ajut eu să termini.
Femeia îi face semn s-o urmeze:
- Uite, o stivă întreagă şi dobitocul ăla se face că plouă! Zice că e fiu de patron, nu hamal!
Să fi auzit sau doar din curiozitate, dobitocul coboară:
- Domnu’ poliţist, sarcină de serviciu?.
Patru fulgere pornesc din ochii celor doi şi trec prin dobitoc la fel ca printr-o baligă. Să fie atât de prost încât să nu bage de seamă că e un boschetar? Oricum ar fi, Milu îi aplică textul general valabil:
- Sunt în misiune sub acoperire.
Dobitocul tot nu pricepe, dar picioarele i se înmoaie şi abia de reuşeşte să se reinstaleze la volan.
- Ce să-ţi dau pentru ajutorul tău, omule? îl întreabă femeia după ce furgoneta se îndepărtează.
Milu ridică mâna şi arată cu degetul spre gură.
- Băutură?
Milu dă din cap că nu.
- Am înţeles, ceva de mâncare. Vino cu mine!
Îl ia de mână şi-l trage după ea.
- Mulţumesc! îşi arată Milu recunoştinţa ieşind din bar cu o sacoşă în plus şi cu un sandviş în mână.
Cu foamea potolită, rătăceşte ore în şir prin oraş curios la tot şi la toate şi, mai ales, băgându-şi nasul peste tot. Gălăgia din dreptul unui teren de sport îi atrage atenţia şi-l face să se apropie de gard. Mare greşeală. Un grup de elevi îl zăresc, iar câţiva băieţi nu scapă ocazia de a se da mari în faţa fetelor.
- Hei, domule poliţist, n-ai ceva de tras pe nas?
- Nu, dar am pentru voi de tras câte un şut în cur şi hârtie igienică să vă ştergeţi la nas, Mucoşilor!
- Pentru cine vrem noi? se prind şmecherii în joc
- Absolut! Cine-i primu’?
Le aruncă sacoşa pe care nici el nu ştia de ce o plimbase atâta. Curios, unul din băieţi se repede la sacoşă:
- Nu minte! zice scoţând un sul.
- Cinci lei bucata, stabileşte Milu preţul.
Băieţii încep să înşire hârtia prin curte şi se prăpădesc de râs,
Ceva mai încolo câteva fete discută:
- Uitaţi-vă la el ce chip frumos şi luminos are. Nu cred că e nebun, nu poate fi nebun un tip ca el! zice una.
- Şi ochii... emană ceva...
Ca şi cum le-ar fi auzit, Milu le aruncă o privire de laser şi strigă spre fotbaliştii cu suluri de bârtie pe post de mingi:
- Gata, domnilor, vă rog să treceţi pe la casierie!
- Chiar aşa! îi sar în ajutor fetele. Trebuie să plătiţi ce-aţi consumat. Nu vă e ruşine să vă bateţi joc de oameni?
Domnii se opresc surprinşi.
- Dar...
- Nici un dar! se răţoieşte o blondă. Scoateţi câte cinci lei de căciulă. Aşa e corect!
- Are dreptate! aprobă un băiat mai răsărit, care, probabil, îi purta sâmbetele blondei. Uite cinci lei, domnule poliţist! mai zice el apropiindu-se de Milu şi întinzându-i banii, apoi către ceilalţi:
- Hai, şi voi!
Şmecherii încep să scârţâie.
- Fără comentarii! Care n-aveţi bani, vă împrumut eu.
Încurajat de ajutorul neaşteptat, Milu plusează în timp ce-şi adună recolta:
- Iau şi comenzi pentru mâine.
- Nu mai iei nimic! Ţi-ai primit banii? Valea!
Tonul băiatului îl face să nu sară calul şi să-şi ia tălpăşiţa, spre nemulţumirea fetelor care s-au adunat la gard pentru a-l urmări îndepărtându-se.
Seara îl ajunge rupt de oboseală. Trebuie să-şi găsească un culcuş unde să-şi petreacă noaptea şi unde altundeva poate fi acel loc decât la gară. Odată stabilit planul, se adăposteşte sub un gard viu undeva mai departe de peroane şi adoarme. Frigul nopţii îl trezeşte. Zgribulit, se ridică, se scutură de frunzele agăţate de haine şi porneşte spre marginea oraşului, spre locul în care văzuse o parcare de TIR-uri.
Un şofer mai în vârstă, trezit şi el cu noaptea-n cap, probabil mânat de treburi, îşi pregăteşte camionul de drum. Văzându-l pe Milu dând târcoale, îl înformează:
- Totul e-n regulă aici, domnu’ poliţist.
Apoi, privindu-l mai atent îşi dă seama cu cine are de-a face şi-l previne:
- Nu se poate fura nimic de pe-aici, toţi şoferii dorm în cabină.
- N-am venit să fur! Vreau să merg şi eu undeva şi n-am bani.
- Unde vrei să mergi?
- Oriunde!
- Atunci hai, urcă! zice omul invitându-l în cabină fără să mai întrebe ce şi cum.
*
-->
Comentarii
Mulţumesc tuturor!