În momentele de extaz,
de înflăcărări nestăvilite,
de tăceri grăitoare
cu cerul încărcat de nori
şi vântul ce şuiera prin trecători,
cu soarele ce-şi pierduse din putere,
cu ochii deschişi în gol
abia mişcând buzele
pe un scaun alungit
şi cu spătarul aplecat
cu faţa sumeţită
şi-o aparentă blândeţe
se ajuta să-şi uite gândurile…
Comentarii
multumesc Mircea de vizita-ti si de semn si da..., ar fi putut fi uitarea, insa... mai e mult pana la capat si e o poveste... printre cuvinte intre el si... eul sau
Un nou început-uitarea. Interesantă abordare!