Există un miez fierbinte în cuvânt, un cuptor
în care tăcerea
se coace ca cireaşa,
de unde putem
să o extragem, reinventăm, reînvăţăm,
cum reînvăţăm înotul,
mersul,
văzul, auzul, tactilul, gustul, mirosul
Căci
Dacă uităm să mergem, la ce bun drumul, drumurile
cu toată splendoarea lor, cu aventura, cu castanietele
care trezesc furtuni
daca uităm să mergem, vocabularul
uită alergarea,
trece în frunte
târâtoarea.
Daca uităm înotul, marea
se retrage, răsăritul şi apusul
vor fi doar o-ntrebare, aceeaşi,
iar răspunsul, un ţărm pe care nu mai trec decât
cadavre de corăbii.
Dacă uităm vederea, pierdem
cartea,
trandafirul,
oglindirea în ochii celuilalt,
ne pierdem centrul.
Dacă uităm auzul, pământul
pierde ploaia,
vioara, strunele,
iubirea şi corbii
vor avea
acelaşi nume: “Nevermore”.
Dacă uităm tactilul, mătasea
degetelor
devine raşpel, cleşte, piatră
pe care apa
n-o mai poate îmblânzi.
Dacă uităm mirosul,
al laptelui de mamă şi de stele, al
coasei, în lanul de grâu
şi sub pământ, al trupului
cald în aşternut, pierdem
anotimpuri
şi potentiale
universuri proaspete.
Daca uităm gustul,
nu vom mai pune
sare în mâncare, şi părinţii
nu vor mai şti
că îi iubim.
Din toate aceste motive
şi multe altele, trebuie
să reînvăţăm tăcerea, scara
pe care urcă şi coboară
îngeri.
-->
Comentarii
Multumesc!
Citit cu drag