Un călător prin viaţă
unul ca mine sau ca tine
a obosit într-o zi de primăvară
dar nu de mult mers pe jos
- şi dacă l-ar fi obosit mersul
gândurile şi amintirile-i
furaseră oboseala fizică şi-o
agăţaseră de soare şi cer.
A văzut la un moment dat
o salcie înmugurită pe malul unei
ape şi sub ea o băncuţă frumos vopsită
ce-i făcea cu ochii scândurilor
care străluceau în lumina soarelui
s-a apropiat şi cu dosul a-mbrăţişat-o
fără a-i da pe urmă prea multă
importanţă în timp ce sufletu-i
râdea sau plângea fără să-i observe
pe ceilalţi călători ai vieţii
care treceau pe lângă el.
Firul gândurilor şi imaginea amintirilor
se-mpleteau ca aţele mărţişorului
crenguţele salciei se dădeau în leagănul
unei adieri de vânt şi plângeau în tăcere
văzând şi ascultând sufletul călătorului.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Foarte frumos!
Felicitări mii!
Mulţumesc, Mircea! Eiii... m-ai făcut să-mi aduc aminte de când mă sfătuiai şi mă încurajai...
Vezi?, am avut dreptate, versul alb te prinde!