de cum se lasă înserarea,
a cuprins bruma strada,
cad triste picăturile curate,
o melodie îngân în tăcere,
vorbesc cu ploaia încet,
banca este atât de udă,
un peisaj mototolit de vreme.
în noapte ploaia lovește valurile,
pe țărmul întunecat a lui Octombrie,
pălesc culorile când trec în zbor,
ascunsă în veștejitul frunzar,
o stea luminează în noapte,
vântul mi-a murmurat la ureche,
privește un pescăruși, nu fii tristă.
talaze vuiesc peste mare,
vreau să alergăm prin ploaie,
să lăsăm urma noastră pe nisip.
vorbesc încet, bine se înțeleg,
libertatea este alegerea lor,
mângâie valul cu aripi albe,
la revărsatul zorilor pescăruși în zbor.
de cum se lasă peste mare ceața,
când ploaia începe să picure ,
pe alei goale țes păianjenii,
aripi albe vâslesc spre libertate,
urmele pașilor ascunse în mare,
merg prin ploaie... privesc cerul,
alt peisaj mototolit de vreme.
6.10.2019
-->
Comentarii
Cu mare drag!
Mulțumesc!
Frumoase versuri!