Dar spune-mi ce e zumzet,foşnirea de mulţime
Ce urcă prin ferestre?
Leda(privind afară):
-E marşul unor tineri
Sper că nu ai vrea
Să li te-alături cum ai mai făcut-o,
Încearcă să accepţi un adevăr:
Nu se mai poate!
Ivo:
-Ce uşor ai spus,
De parcă o sentinţă e şoapta ta sfătoasă!
Faci iute semnătura şi gata condamnarea!
Nu vreau, pricepi?
Nu pot să trec în resemnare,
Să aflu zi de zi
Tot ce nu se mai poate!
Pe cine deranjez? Pe cine ar jigni
Făptura mea umilă?
Adevărat că javra ce-alături vrea să meargă
N-o vrei căci e murdară!
Cerşeşte din privire şi coada îmbâcsită de tine când lipeşte
Te-apucă scârba care piciorul îl zvâcneşte!
Leda:
-Vezi? Doar tu ştii ce vorbe ţi-au strigat!
Batjocură ai fost şi alungat cu silă,
Nu înţelegi ce milă mi-a fost ca să te văd
Mai oropsit în tine cum n-ai mai fost vreodată!
Nu vrei de după pomi, la umbră în grădină
Să îi priveşti, să afli
S-asculţi ascuns la umbră?
Nici nu mai poţi cu pasul de ei ca să te ţii!
Ivo:
-Dreptate ai, sunt vii
Iar eu un mort ce încă m-ascund printre pereţi!
Te rog ca să mă ierţi,
Dar când îi văd trecând
Simt parcă aripi
Din carnea mea crescând!
Ce dacă iar voi fi
Batjocurii alesul, ce dacă cu un râs
M-or tăvăli-n ţărână!
Măcar să simt în mine mulţimea o fărâmă!
Să ştiu că lângă ea o clipă am rămas,
Că am în prăbuşire un nesperat răgaz!
Leda:
-Bine, nu vrei să mă asculţi,
Măcar hai să te curăţ, n-oi vrea să fii tu firul
Ce urcă-n labirintul pe care îl adori!
Ivo:
-Ţi-am spus de-atâtea ori!
Ce mai contează dacă dai viermilor vopsea,
De pui pe putregai mătase azurie?
Doar mintea are drept la câte-o pălărie,
Să nu se vadă-n ochi cum strigă disperarea!
Leda:
-Hai că tu treci şi-o mare şi n-afli –mpăcare!
Îl duce pe Ivo în spatele unui paravan
-Stai drept! Te doare? Încă un pic!
Aşa, arăţi ca omul!
Ivo:
-Ca om uşor arăţi! Ca om de luat în seamă,
Ca om ce poate strânge o mână, care râde!...
Ce bine-ar fi de astea să le mai pot cuprinde!
Arăt a om dar omul din mine e căzut!
Sunt doar un chip fricos
Ce fiind atât de slut
Se teme să privească mai sus de încălţări!
Leda:
-Hai, gata cu văitatul, te-am aranjat, eşti nou!
Ivo:
Sunt nou şi mare bou!
Leda:
-E bine că măcar
Mai poţi de tine-a râde!
Vezi nu pleca departe, până la colţ, atât!
Vreau să te am vederii reper!
Şi nu prea mult!
Cât umbli pe acolo nu-i întreba din toate,
Nu le răspunde-n peri!
Ivo:
-Mă iau alte dureri, dar plec, dă-mi o lalea!
Leda:
-Ce vrei să faci cu ea?
Ivo:
-Mai bine vreau o mentă, să-i simt vioi parfumul,
În ea să-mi fie sprijin
Când greu îmi va fi drumul!
Leda:
-Te ţii de gard băiete!
Mergi, te opreşti, priveşti!
Ivo:
-Vezi, astea sunt treptele lumeşti!
M-oi rezema de umbră, o fac poate toiag
Căci moarte este colo, alăturea de prag!
Leda:
-Începi iar să mă superi, te duci? Că m-ai smintit!
Nebun închipuit mai am şi alte treburi!
Ivo:
Mă duc, fii tu pe pace, o vrabie ce zace
În inimă simt cum din aripi dă cu spor!
Plecat-am ca să fiu un rege vrăbiilor!
este un fragment din Rewversul lui Iov si ecoul lui ma face sa privesc ca intr-o stranie oglinda aceste zile ciudate...
-->
Comentarii