Am fost de-am luat gâturi pentru motani. Într-un colț de vitrină frigorifică am văzut o tavă: pastramă de capră. Brusc, au început să-mi curgă balele. Când am văzut prețul, secrețiile s-au temperat.
Vânzătoarea:
− Ca de obicei, domnu' inginer?
− Daaaa, mă exprim preocupat, tot cu ochii în colțul ăla de vitrină.
Cântărește fata...
− Mai doriți ceva? Ouă? Că n-ați mai luat de multișor...
− Neee! Bagă din pastrama aia, că nu mai pot! Da' nu mă scoate la faliment.
Nu de alta da' am un molan de nohan care tocmai ce s-a oprit din fiert și plânge după companie.
Chiar în coltul străzii Leningrad (fostă Fânăriei, actuala Fânăriei n.a.) cu bulevardul Unirii era o crâșmă.
Închid ochii și o văd parcă aievea:
O terasă împrejmuită cu un gard înalt din șipci de lemn bătute în diagonală și vopsit în verde brotocel. Pe jos un mozaic din bob de marmură ce închipuia o stea stacojie în cinci colțuri cu cercuri aruncate parcă la întâmplare de jucau copii pe ele.
În fund, o tejghea grea din zinc.
Pe mâna dreaptă erau trei dozatoare cu manete din backelită neagră: unul pentru bere blondă, unul pentru bere brună și unul pentru vin.
Halbele și țapii stăteau, atent stivuite, pe mâna stângă și o cârpă de bumbac, în culori incerte, era băgată pe de după robinetul de bronz, o minunăție artistică, care se apleca asupra spălătorului.
Toamna, gardurile se acopereau cu stuf iar hangiul, ultimul de l-am prins, aducea de nici unde, un grătar din fontă cu afumătoare.
Era greu.
Mirosurile de mititei din carne de vițel amestecată cu tocătură de miel, cimbru și usturoi creeau mari cumpene trecătorilor, dar când, în afumătoare, se mai punea și pastramă de batal… parcă ziceai că ești în pragul unei revoluții.
− La-s să’nvețe! Destul l-a șters Ruda la cur. Hai băiete!
Coferul din lut era greu. Mă coțopănesc cu el și… ca un făcut, chiar când să-l așez pe masa din fier forjat , mă împiedic și-l vărs lu' moșu-meu, în scobitura pieptului, printre floacele cârlionțate de păr negru-roșcat.
− Huo, dihanie! Am zis să-mi torni de să beau, nu ca să fac baie!
***
-->
Comentarii
Mulțam fain!
Nu trebuie să trajem la tânjală chiar de-am trecut pragul și cică, suntem paraziții societății. Ce n-am putut face atunci, când eram prinși în griji și responsabilități, putem face acum, când copii și-au găsit rosturile lor și ne simțim, iaca din nou, proprii responsabili, liberi. Acum, cu mințile la cap, cum se zice, ar fi bine să ne uităm în jurul nostru și să vedem ce s-a ales de viața noastră.
Nimic nu stă pe loc. Totul se transformă, însă din păcate nu neapărat transformarea e pozitivă. Și atunci ce putem face? Recurgem la borcanul cu amintiri (cei care le au... ).
Am lecturat cu drag.