undeva între mine şi tristeţea lucrurilor există un suflet

[teodor dume]

de la o vreme mă privesc
ca pe un lucru uitat în podul casei
(nici nu ştiam că există 
şi că-l moştenesc de la tata)
ţin ochii larg deschişi cât să
încapă Dumnezeu
discreţia
sentimentele şi iubirea
a tot ce nu am cunoscut îndeajuns

astă seară am impresia 
că cineva se uită la mine
ca la icoana agăţată pe întunericul
de sub grinda unde bunica 
îşi ascundea tristeţile 
implorându-l pe Dumnezeu să o ierte 
de tot ce a făcut şi nu a făcut

miroase a busuioc uscat
e multă linişte în oftatul nopţii
căldura îmi despică amintirile
una câte una
mă privesc apoi
cobor într-un timp fără atingeri
şi îmi place să cred că Dumnezeu
îmi îngăduie lucrul acesta
pentru ca şi mâine să-mi pot aminti
de cei plecaţi...

ştiu că mă vor întreba de ce
nu o fac mai des
cel puţin la capătul săptămânii când
clopotele crapă liniştea din sat


privesc în jos şi nu spun nimic

[teodor dume]

mulţumiri de suflet!

da, poezia se scrie cu sufletul

[Lucretia Ionescu Buiciuc]

Ce suflet sensibil şi ce frumoasă poezie!

[Lenuş Lungu]

Citit cu drag acest poem minunat...Felicitări!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]