uneori lucrurile vin pe dos...orhideea-11

[Viorel Gongu]

JOI
Nu sunt obişnuită cu evenimente radicale în viaţă. Existenţa mea a fost linistită, până la el. Acest om parcă atrage "vârtejurile" şi "vâltorile". Am fost la muncă toată ziua. Am privit îndelung orhideia pe care o primisem cu destul timp în urmă de la Mihai. După ce m-a aşteptat în zadar, să apar, cu o orhidee în mână, într-o seară de iarnă, orhideea singuratică, printre fulgii ce cădeau molcom a poposit în mâna unei necunoscute căreia, după ce a ajuns acasă pe jos, printre fulgii mari, Mihai i-a dedicat câteva rânduri..
"E noapte, eu fumez şi ninge lin/Şi fulgii se zăresc căzând pe lampă,/În aer e-o aromă ca de vin/Iar lumea e oprită ca-ntr-o stampă./Din palmele arzânde ce s-au nins/Răsare, fără ţel, o orhidee,/Mă uit la ea: o stea care s-a stins,/
Neajungând în palme de femeie./Din noaptea albă, ruptă ca din nor,/Se întrupează, candid, o fantasmă,/O fi născută din atâta dor/Sau este doar proiecţie de plasmă?/Floarea se-nalţă în plutiri de fulg/Plecând din palma mea în palma mică.../Din reverie nu pot să mă smulg!/E totuşi o femeie dar mi-e frică/Să nu se piardă-n noapte ca un mit./Cu ochii mari şi verzi, care scinteie,/Cu o privire caldă mi-a zâmbit/Şi s-a împreunat c-o orhidee!/
Apoi, la vremea cuvenită, odată cu această orhidee din ghiveciul de la birou, mi-a "plătit"ratarea acelei întâlniri, neanunţate dealtfel, reproşându-mi că a trebuit să dedice versuri unei alte femei...
Cât pare el de delicat şi manierat,"duşmanul ăsta",nu pierde nici un prilej de a-şi plăti poliţele, chiar dacă trec anii, el tot plăteşte, delicat dar tot
reproşează. Uneori nici nu ştii de la ce ţi se trage dar ...ăsta este. Asta e armata cu asta defilăm.
Mihai nu a dat niciun semn şi îi sunt recunoscătoare pentru asta. Poate a fost ocupat la serviciul, poate că a avut probleme cu soţia, sau poate că mă ignoră deliberat. O fi indiferenţă? Exclus! Mai degrabă e prevenitor. Mă cunoaşte atât de bine încât a reuşit să-mi dezvăluie aspecte ale personalităţii mele pe care nu le bănuiam.
Poate că intuiam că ar fi, dar nu le-am dat voie să se manifeste, pentru linistea mea. Am ajuns acasă şi am simţit nevoia să fac o curăţenie "atentă". Mă obseda prezenţa străinelor în "cuibul" meu.
Cred că o altă cauză pentru care m-a "lovit" hărnicia a fost şi aceea că am vrut să mă istovesc şi să uit de gânduri. M-am purtat ca o fată bătrână creind false obsesii de pedanterie în curăţenia casei şi din a aşeza lucrurile toate în ordine şi la locul lor. El spune adesea că ordinea şi disciplina, alături de curăţenie, nu domnesc pe deplin decât în cimtirele eroilor, şi acolo cu condiţia ca acestea să fie "arondate"unei unităţi militare.
Nu am deschis calculatorul dar telefonul a ramas deschis. Ce speram? Indiferent de ce am am aşteptat acel ceva s-a încăpăţânat să nu se producă.
VINERI
Am "aterizat" mai târziu la serviciu. Am telefonat, invocând ceva "neprvăzut şi urgent" şi am plecat mai târziu de acasă. M-am trezit greu în dimineaţa asta şi încă mă simt obosită. Poate pentrcă am cam pierdut deprinderile ce mă subordonau în lungile voiaje , pe mările lumii, ale lui Costel.Atunci eram o femeie model. Nu ştiam decât casă, copil şi serviciu.
Dereticam până noaptea târziu, spălam mult de mână pentrucă aveam părerea că lucrurile albe nu sunt suficient de albe. Pierdeam zile întregi în bucătărie imaginând sau experimentând mâncăruri care mai de care mai delicioase. Făcând ordine prin lucrurile vechi am găsit o bucată de pânză, primită de la mama pe care era brodat chipul unei gospodine, cu şorţul dinainte şi dedesubt era scris cu broderie roşie:"SARMALUTE COZONACI BĂRBĂŢELULUI SĂ-I FACI!"Atunci priveam pe geam şi mâncam. Mâncam şi dormeam. Mă ocupam de copil şi mâncam. Luasem proporţii şi colegele mă tachinau că aş fi însărcinată cu duhul sfânt.Am ieşit cu greu din starea aceea. Medicul mi-a spus că este vorba de o formă de depresie şi m-a ajutat cu sfaturi să mă refac. Narcisa era prezentă mai mult pe la mine şi aşa s-a dezvoltat o relaţie fizică mai apropiată între noi două. Eram bisexuale amândouă dar nu ajunsesem la faza la care am fi optat numai pentru o relaţie cu o femeie. Poate pentru a ne găsi justificări, uneori, după câte un pahar de tărie izbucneam la unison:"Toţi bărbaţii este porci!"Apoi fiecare din noi am redevenit nişte femei normale, normalitate spartă uneori de câte o "rememorare" neprovocată, comisă purşisimplu accidental, cu toate că se putea foarte bine şi fără.
Am intrat pe"mess". Mihai îmi scria din zece în zece minute:
-eşti?
-mai eşti?
-mai sunt?
-sunt îngrijorat!!!
-zii ceva!
Apoi, probabil scris la prima mână:
Eşti peste tot în vise şi pe stradă,/De ne atins prin spaţiu şi prin timp,/Iubita mea, căzută din Olimp,/
Cu ochi strălucitori, zâmbind prin zadă./Ca'ntr-o arşiţă, pururea nestinsă/Mi-apari morgană'n viaţă şi în vis,/
Am ochii arşi şi sufletul mi-e lis/Şi inima se zbate parcă'nvinsă./Te văd pe cer, pe ziduri şi în floarea/
Ce se-ofileşte'n glastra unicat,/Mi-apari şi'n golul înspre care cat/Când rătăcesc, pierzând din ochi cărarea./De-atâta dor s'o'nfiripa o vrajă/Să te'ntrupeze toată chiar aici/
Şi inima cârpită cu arnici/S-o odihni trăgându-se în coajă.
Parcă îl văd , cu ochii pironiţi pe glastra aceea, cioplită de el, dintr-un lemn de nuc uscat.
E nedrept să-l las să se chinuie. Dar mă simt flatată, ca orice femeie, căreia i se dedică versuri. Mă "afişez" şi el intră instantaneu:
-Ce s-a intimplat?
-Am dormit prost dar totul este O.K.
-Mă bucur.
-Ştii, aş dori să nu ne vedem trei patru zile
îmi spune el, ceva cam abrupt. Apoi continuă:
-Poate chiar mai multă vreme. Se pare că ai nevoie de un timp de respiro.
După o pauză lungă, în care nu am intervenit de loc, zice:
-Am făcut o propunere rezonabilă Mihaelei"
-?????
"Sub pleoape, aripi nevisate incă/Şi pentru ce n-a fost sau ce va fi/Iubirea noastră parcă-i veşnic muncă./Nimic frumos nu poate să mai fie,/Cenuşă-mbraţişată am ajuns,/Nu mai e loc nici de măcar un plâns./O dramă ar urma o elegie./
Deci să murim frumoşi în amintire/Nu ca doi soţi, duşmani în tribunal/Inelele de iarbă, jos pe mal/Să le lăsăm ca punct la despărţire."
Citesc şi îmi spun că ar trebui iubit şi când dă divorţ. Măcar sa-l "iubeasca" de adio. Şi dacă s-ar întâmpla aş fi geloasă? Dacă pun problema astfel înseamnă că ceva mă paşte.
Nu stiu ce să-i raspund...
-O.K.
Sâmbătă şi duminică au fost anoste.
Curăţenie, mâncare, duş, T.V. Nu "mess", nu "Chat", nu telefoane. Mihai a tăcut. E prea cuminte!
Ar fi trebuit să-mi dea un semn, ceva.
"Nu tu i-ai cerut sa "tacă"?"
"Ba da, dar ce, el trebuie să asculte orbeşte? E enervant în această "cuminţenie"."
LUNI.
Deschid "mess". Mihai mi-a lăsat mesaj:
-Am plecat la Santiago de Compostela.
Nu e "on line", nu-l sun, dar îi răspund cu un şir nesfârşit de semne de întrebare???
MARŢI.
Sunt la serviciu. Mihai intră pe "mess":
-te sărut, iubito!
-şi eu.
-Mi-am luat cardul, o carte a lui Coelho, şi acum sunt într-o cafenea la "Saint Jean Pied-du-Port", în Franţa, la graniţa cu Spania, spre nord. Mi-am uitat telefonul dar şi aşa nu prea e semnal.
Mă simt un pic neglijată şi îl "expediez":
-Călătorie plăcută şi să vii sănătos!
Linişte. Nu mă pot revolta. Eu am dorit "liber" şi mai avem şi o inţelegere: fiecare cu "EU"-l lui.
Intră din nou:
-Dacă sunt urgenţe îmi scrii pe net sau suni la mine la birou.
-Bine.
Chiar imi lipseste "duşmanul ăsta", dar independenţă nu înseamnă numai pentru mine.
MIERCURI Serviciu. Mi-am reintrat în ritm. Sunt liniştită pentrucă-l ştiu pe Mihai că işi face "o dambla"(nu aşa zicea mama?)
Îl mai auzisem vorbind de un atare proiect dar am crezut că e din nou una din "fanteziile" lui, care nu va prinde contur. Intru pe "mess" cu Ioana:
-Cum te simţi, PUI?
-Excelent, mama...
Îmi scriam banalităţi cu Ioana şi m-am surprins că îngrijorarea mă cuprinde.
Oare sunt menită să fiu femeia care tot aşteaptă?

[Sprincenatu Dan]

Frumoasă proza ta, felicitări !

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]