Au plecat chiriaşii din mine
preţul era prea mare pentru inima lor
şi a celor fără inimă.
Nu am suferit deloc,
ai venit să locuieşti fără plată,
în toate camerele ai pus dragoste şi spirit,
ai deschis larg ferestrele spre cireşii în floare
care te ademeneau cu miros.
Eu am căzut în libertatea de expresie,
mă înfuriam pe cuvinte şi loveam cu ele
oamenii fără niciun Dumnezeu.
Pe ceilalţi îi iubeam, credeau în ceva
credeau şi în ei,
le simţeam foamea de câine muncit
cum răbdători molfăie oasele timpului
cu carne cu tot
şi-şi păzesc în orice condiţii teritoriul.
Femeia care locuieşte-n mine
capătă aură în ochii lor sticloşi de prietenie.
Atunci când mă-ntunec de supărare,
plouă mărunt în gândurile răvăşite
fiecare îşi caută locul
şi visează universul albastru.
-->
Comentarii