Când poate fi-va prea târziu.
Voi fi o rimă-n elegie,
Sortit al nemuririi fiu.
Ai să-nţelegi şi acel vis
Ce-ncarcă strugurii din vie.
Îl vei dori pe-acel proscris,
Vei vrea ca timpul să învie.
În trenul ce-a lăsat cantonul
Pe câmpul negru şi pustiu
Vei invoca vre-odată tonul
Când poate fi-va prea târziu.
Voi fi un vis ucis precis
În inimă şi-ascuns sub glie
Şi dacă iar voi fi rescris
Voi fi o rimă-n elegie.
Mă-ncearc-o întrebare sumbră
Dacă MAI EŞTI ? nici azi nu ştiu.
Curând voi fi numai o umbră
Sortit , al nemuririi fiu.
Sortit al nemuririi fiu
Voi fi o rimă-n elegie.
Când poate fi-va prea târziu
Vei vrea ca timpul să învie.
Comentarii
Admiraţie Viorel pentru o formă atât de perfectă a glossei tale, dar şi pentru încărcătura poetică ce se desprinde din ea.
Cu admiraţie Lenuş
Sortit al nemuririi fiu
Voi fi o rimă-n elegie.
Când poate fi-va prea târziu
Vei vrea ca timpul să învie.
Frumoase versuri , felicitări !