“E o durere de cântec”
i-ascult tresărirea
verdele nu mai respiră pe tâmple
în sufletul aplecat spre aduceri aminte
atâtea clipe absente de mine
răsar din aroma unei primăveri uitate
sub scoarţa călcată de corbi
drumul
îşi poartă şerpuirea
tot mai adânc
împietrire de vis
turnat mireasmă dulce-amară
în cupa amânărilor
“neîmpliniri, renunţări, speranţe”
tulbură vinul negru al regretelor
uitat cândva în tinereţea trupului
“unde deseori îndoielile se întorc târzii”
la cumpăna dintre ieri şi mâine
cenuşa păsărilor albe
răneşte apusul
peste o ultimă, tomnatică floare
câte cântece născute dintr-o morganică iubire
“vor muri nespuse”
poate totul nu este decât
un repetabil exerciţiu
cântat crescendo
de muzicianul destinului
şi fata aceea cu ochii de chilimbar
“fata cu trupul de fildeș”
prin atâtea chipuri
îşi îngroapă limpezimile
sub umbră de spini
între îndoială şi credinţă
la cap de pod
spre un neunde
şi verdele
verdele nu mai respiră pe tâmple.
-->
Comentarii
Admiraţie şi drag pentru creaţia dumneavoastră!
Multumesc din suflet!
Peste verdele ce respira au nins fulgii de nea...
Mesaj profund! felicitări!!