Vronicăi Micle
ca o vioară strunele tale plângeau
erai o lacrimă ce -ți rătăcea prin suflet,
o inimă zburând în infinit,
cu plopii ce se tânguiau în vânt,
vrăjind vremelnicia în descânt.
nu mai vorbi și nu mai plânge
e vis zadarnic azi, acum,
această toamnă încrustată-n sânge
s-ar irosi în zbor pe vechiul drum.
pe la Văratic în vremi legendare
o veșnicie va ca să trăiască
povestea dragostei voastre barbare
ce dăinuie cât limba românească.
deși trecut-a timpul ca-n legende
izvorul amintirii a rămas,
poveștile de astăzi îi dau glas
și vor rămâne veșnic în calende.
17 octombrie 2011
-->
Comentarii